„Patrimoniul nu este doar o responsabilitate față de trecut. El poate fi o resursă pentru prezent și viitor. Poate genera activitate economică, poate crea locuri de muncă, poate atrage vizitatori și investiții și poate face Bistrița mai atractivă inclusiv pentru cei care aleg să trăiască aici”, a subliniat primarul Gabriel Lazany astă-seară, la Turnul Dogarilor. Aici a fost lansat oficial programul Bistrița – oraș creativ UNESCO.
„Bistrița trebuie să construiască nu numai o cultură a patrimoniului, ci o adevărată economie a patrimoniului. În jurul patromoniului trebuie să creștem competențe și profesii. Avem nevoie de arhitecți, restauratori, meșteri, specialiști și antreprenori implicați în proiectele de restaurare, conservare și punere în valoare a clădirilor istorice.
Avem un avantaj important – nu trebuie să construim singuri această viziune”, a mai precizat primarul Gabriel Lazany.
Ceremonie specială, astă-seară, în piațeta din fața Turnului Dogarilor. Aici a fost lansat oficial programul „Bistrița – Oraș creativ UNESCO” în domeniul Arhitecturii.
„Toată această viziune despre patrimoniul Bistriței are sens doar dacă reușim să facem un lucru esențial: Să dăm viață patrimoniului nostru. Nu este suficient să restaurăm clădiri și monumente. Trebuie să aducem oameni vii în ele și în jurul lor”, a mai spus Gabriel Lazany.
La ceremonia de lansare a programului au participat președintele Ordinului Arhitecților România, arh. Ștefan Bâlici, dar și președintele Ordinului Arhitecților Transilvania, arh. Claudiu Salanţă.
Preotul paroh Andreas Hartig, de la Parohia Evanghelică C.A. Bistriţa – care a donat municipalității Turnul Dogarilor – s-a referit la monumentele restaurate și puse în valoare în ultimii ani, de când a revenit în orașul natal.
Au vorbit despre exemplul pozitiv pe care Bistrița îl oferă întregii țări și arh. Claudiu Salanţă (preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România Filiala Transilvania), dar și Sorin Radu – istoric și rector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Au luat cuvântul și Caroline Fernolend – director executiv și președinte Fundația Mihai Eminescu Trust dar și arh. Eugen Vaida – președintele Asociației Monumentum și al Ambulanței pentru Monumente. De altfel, acesta a sosit la ceremonie direct de pe șantierul din Vermeș, unde voluntarii asociației desfășoară lucrări de realibilitare și întreținere a bisericii fortificate de aici.
Desemnarea Bistriței, în noiembrie 2025, ca membru al rețelei reprezintă o importantă recunoaștere internațională a patrimoniului și identității sale arhitecturale. Este, totodată, și o oportunitate de a transforma arhitectura, cultura și creativitatea în resurse pentru dezvoltarea orașului.
Momentul are o semnificație aparte și prin faptul că 2025 a fost primul an în care Arhitectura a fost introdusă ca domeniu distinct în Rețeaua Orașelor Creative UNESCO.
Bistrița se numără astfel printre orașele care deschid acest nou capitol la nivel internațional.
După ceremonie, parcul și pasajele din preajma Turnului Dogarilor s-au animat, ca prin farmec. Aici a început festivalul Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței.












