18.3 C
Bistrița
joi, august 21, 2025

Elevii din Corvinești și Matei, înnebuniți după Harry Potter și Micul Prinț! Ce cărți au cerut, de la Bibliobuz, pentru vacanță

Bibliobuzul Bibliotecii Județene a ajuns ieri la Corvinești și Matei. Elevii au primit cărți pe care să le citească pe timpul vacanței de vară. Printre cele mai cerute cărți au fost cele din seria Harry Potter sau Micul Prinț. Dar nu doar acestea:

Biblioteca Județeană are în dotare un Bibliobuz. Acesta a „luat la pas” localități din județ, oferind elevilor cărți pe care să le citească, pe timpul vacanței de vară.

Ieri, autobuzul minunat a ajuns la Corvinești și la Matei. Elevii s-au strâns rapid în jurul bibliotecii mobile și au dat buzna, ca să-și aleagă cărțile. Deși totul „e organizat”, nerăbdarea copiilor nu-i deranjează pe bibliotecari.

„În bibliobuz, elevii sunt invitați să intre în grupuri de 6 – 8 persoane, dar pentru că sunt nerăbdători să împrumute cărți, la ușa acestuia se formează o adevărată coadă. Nu se supără nimeni, mai mult chiar, fiecare elev care iese din bibliobuz, după ce și-a ales cartea sau cărțile dorite, este luat în primire de către cei care încă nu au ajuns la rafturi, dornici să vadă alegerea făcută. Între rafturile cu cărți, bibliotecara Isabela Andronesi îi ajută pe copii să-și aleagă cele mai potrivite cărți pentru vârsta lor, în timp ce Gabriela Molnar, cealaltă bibliotecară ce însoțește bibliobuzul, înregistrează cărțile împrumutate. După un timp, în curtea școlii se formează grupuri, grupuri de elevi, care își arată unii altora cărțile luate”, explică reprezentanții Bibliotecii Județene.

Cele mai cerute cărți au fost seria Harry Potter (J. K. Rowling), Jurnalul unui puști (Jeff Kinney), Însemnările unei puștoaice (Rachel Renee Russell), colecția Povești nemuritoare, Micul prinț (Antoine de Saint-Exupery) și volumele din seria Antologii școlare (texte și poezii din bibliografia școlară obligatorie). În cazul unora dintre acestea, practic toate exemplarele disponibile pe rafturile bibliobuzului au fost epuizate.

Mâine, bibliobuzul va poposi la Arcalia, tocmai în Parcul dendrologic.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sergiana caută agent de vânzări în Bistrița, GB Instaplan angajează instalator, electrician, sudori

Sergiana caută un agent de vânzări în Bistrița-Năsăud, iar GB Instaplan angajează  instalator, electrician și muncitori necalificați în construcții. TeraSteel are nevoie de un stivuitorist priceput. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Fetelor, s-a DESCHIS Pronto Moda, în Viișoara! Calitate italiană, ținute casual sau rochii de seară, la super prețuri!

Un magazin extrem de colorat și vesel s-a deschis, exclusiv pentru doamne și domnișoare, în Viișoara!...

Respiră aer curat în mașina ta cu oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Vara aduce călătorii mai lungi și temperaturi mai ridicate, iar confortul la volan depinde direct de calitatea aerului pe care îl respiri. MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă o ofertă specială pentru a te bucura de un climat perfect în automobilul tău, fără alergeni și mirosuri neplăcute.