5.7 C
Bistrița
luni, octombrie 27, 2025

DE CITIT: Dumnezeițele din Moravia… Sau „Frumoasele ruine”

Kateřina Tučková – Dumnezeițele din Moravia

Tuckova își plasează acțiunea în Carpații Albi, în Moravia, în zona cehă Zitkova. Ea spune prin povestea Dorei Idesovei – atât o istorie de familie care se întinde de-a lungul mai multor generații, cât și o istorie a femeilor din acea zonă, tămăduitoare sau dumnezeițe cum le numeau localnicii.

Povestea sare din trecut în prezent și înapoi și pornește de la o întâmplare accidentală prin care Dora ajunge să se intereseze de istoria familiei sale. Pentru a-și completa lucrarea de doctorat prin care încearcă reabilitarea dumnezeițelor din Moravia, a căror imagine a fost terfelită atât în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, cât și apoi în timpul Protectoratului.

Sau pentru a face lumină într-o istorie de familie complicată în care domnesc mai mult întrebările și secretele decât răspunsurile.

Jess Walter – Frumoasele ruine

Povestea din trecut îl are ca protagonist pe Pasquale, un italian get-beget, proprietar al unui hotel nu prea frecventat, care o întâlnește pe misterioasa Dee Moray, o actriță incredibil de frumoasă, aflată în Italia pentru a filma la Cleopatra. Este și singurul oaspete al hotelului Vedere Adecvată.

Evenimentele pe care apariția lui Dee le declanșează în viața lui Pasquale sunt tandre, uneori comice, pe alocuri încărcate de tensiune, dar contrabalansate de câteva momente poetice de o sensibilitate unică. În ciuda barierei lingvistice, între cei doi se înfiripă ceva mai mult decât o simplă prietenie, însă este nevoie de ani întregi pentru ca Pasquale și Dee să recunoască deschis ceea ce simt unul pentru celălalt.

Gerard Klein – Seniorii Războiului

Romanul e naiv pe alocuri, însă sincer (urienii sunt nişte fiinţe asemănătoare păsărilor, cu cioc şi pene; autorul revine de multe ori asupra unor elemente/fapte care au fost explicate deja pentru a da noi detalii, a introduce noi informaţii care să aducă logică în desfăşurarea acţiunii şi să explice unele fapte ale personajelor…

Iar Klein abordează cu nonşalanţă subiecte mari: războiul, pacea, natura umană, locul omului în univers, nemurirea, universurile paralele, dragostea etc.

Stilul este alert, elementele SF şi ideile abundă, accentul fiind pus pe acţiune, pe aventurile şi faptele lui Corson. De la oraşe ciudate, animale extraterestre, civilizaţii bizare, arme puternice, la intrigi politice, războaie duse la limita timpului şi a realităţii, romanul are toate ingredientele necesare pentru a atrage orice impătimit al genului (şi nu numai).

Zorin Diaconescu

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....