20.2 C
Bistrița
joi, iulie 30, 2026

VIDEO: Polițiștii, obligați să poarte uniformă în timpul orelor de lucru! CUM se respectă ordinul la Bistrița:

Începând cu 5 august, toți cei care lucrează în cadrul Poliției Române sunt obligați să poarte uniforma de polițist. Această măsură se aplică în timpul orelor de lucru și există departamente care fac excepție. VEZI cum e respectat ordinul, la Bistrița:

O nouă reglementare, privind codul de îmbrăcăminte al polițiștilor, a intrat în vigoare de curând.

„Începând cu data de 5.08.2019, poliţiştii ce încadrează toate unităţile din structura organizatorică a Poliţiei Române vor purta, în timpul programului de lucru, uniforma de poliţie specifică corpului din care fac parte”, a transmis inspectorul general al Poliţiei Române, din dispoziţia ministrului interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor.

Astfel, toți polițiștii sunt obligati să poarte uniforma în timpul programului de lucru, indiferent dacă aceștia practică munca de birou. Excepție fac cei din programul de protecție a martorilor, de la operațiuni speciale sau care practică activități sub acoperire.

Reporterii Bistrițeanul.ro au surprins momentul în care polițiștii veneau și plecau de la lucru. Ordinul dat e ca uniforma să fie purtată în timpul orelor de lucru. Așa că unii își lasă uniforma la birou, schimbându-se în ea la începutul orelor de lucru, și înapoi în haine civile, când pleacă.

De asemenea, angajații din unele structuri au și ore de sport incluse în „programul de lucru”, așa că nu pot fi tot timpul în uniformă. Cei mai vizibili sunt polițiștii de la ordine publică sau serviciu rutier, care aleg să îmbrace uniforma de polițist chiar de acasă.

Vedeți mai jos un scurt video cu polițiștii ce vin și pleacă de la sediul IPJ BN:

[arve url=”https://youtu.be/pG7fqUVVKpI” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: