29.1 C
Bistrița
sâmbătă, septembrie 5, 2026

ȘOCANT! Un tânăr abandonat de părinți la naștere ar fi fost violat de un consumator de droguri

Un tânăr de 19 ani, care a ieșit anul acesta din sistemul de protecție a copilului, ar fi fost violat noaptea trecută de un alt tânăr de 24 de ani. Incidentul violent a avut loc în zona gării din Năsăud. În urma agresiunii, tânărul a ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale.

Surse Bistrițeanul.ro spun că tânărul a fost abuzat sexual noaptea trecută, după miezul nopții. Totul s-a petrecut aproape de gara din Năsăud. Autorul ar fi un tânăr problemă, de 24 de ani, care ar fi consumat droguri. Familia acestuia ar fi apelat în trecut inclusiv la un psiholog pentru a-l ajuta, însă fără rezultate.

În urma agresiunii, tânărul abuzat a ajuns la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Culmea, anul acesta în mai, tânărul a ieșit din sistemul de protecție a copilului.

Tânărul fusese abandonat la naștere și până anul acesta a locuit cu familia sa adoptivă, cu care păstra legătura. În mai, ajutat de o fundație, acesta a primit o locuință unde s-a mutat, și a reușit să se angajeze la o firmă de ambalaje.

UPDATE:

La nivelul Poliției Transporturi Feroviare Bistrița-Năsăud a fost înregistrată o plângere pentru viol. Persoana vătămată este un tânăr de 19 ani. Se fac cercetări în continuare”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Virgina Pîrlea, purtător de cuvânt al IPJ BN.

Foto: Arhivă

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: