12.8 C
Bistrița
luni, aprilie 20, 2026

FOTO: Plouă la început de septembrie! Cu accidente!

A doua zi a lunii septembrie aduce o „ploaie… de accidente. În nici două ore, salvatorii au intervenit la trei evenimente rutiere! Din fericire, niciunul grav!

Început de septembrie agitat pentru salvatorii bistrițeni!

A doua zi a primei luni de toamnă a adus o ploaie de evenimente rutiere! În nici două ceasuri, trei accidente au avut loc.

Primul, puțin după ora 07:00, a avut loc în localitatea Teaca.

„În această dimineață, pe drumul național 15A, la intersecția cu o stradă secundară de pe raza localității Teaca, un bărbat de 60 de ani, din Reghin, care conducea o autoutilitară pe direcția Bistrița – Reghin, angajat regulamentar într-o depășire, a acroșat un alt autovehicul care circula pe aceeași direcție de mers și care nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj spre stânga. În urma accidentului, șoferul celui de-al doilea autovehicul, un bărbat de 43 de ani, din Urmeniș, a fost rănit ușor. Conducătorul auto din Reghin a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celălalt șofer urmează a fi testat. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, de către Serviciul Rutier”, anunță reprezentanții IPJ BN.

Al doilea accident a avut loc în Rebrișoara. Aici, o mașină a ajuns într-un parapet.

„La accidentul din Rebrisoara, echipajele de intervenție au găsit o victimă de sex feminin, au scos-o din mașină și au predat-o echipajului SAJ BN. Victima a fost stabilizată și evacuată la CPU Năsăud cu leziuni la nivelul membrelor inferioare”, anunță reprezentanții ISU BN.

Conform primelor date, pe drumul național 17D, între localitățile Rebrișoara și Năsăud, o femeie în vârstă de 42 de ani, din Rebrișoara, care conducea un autoturism pe direcția de mers spre Năsăud, cel mai probabil din cauza neatenției și a vitezei excesive, a pierdut controlul direcției de mers, a ieșit în afara părții carosabile, unde a lovit un palet cu pavaj, aflat în curtea unui imobil. În urma accidentului șoferița fost rănită ușor. A fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii din Năsăud continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă” explică polițiștii.

În urmă cu puțin timp, un al treilea eveniment rutier a avut loc în Viișoara. Aici, o mașină a acroșat o motociciletă. Cele două persoane aflate pe motocicletă au avut nevoie de atenția echipajelor medicale.

„La accidentul din Cartierul Viișoara, echipajele de intervenție au găsit la locul indicat două victime (care circulau cu motocicleta). Sunt stabili hemodinamic și respirator, prezintă suspiciuni de fracturi, vor fi evacuați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, au explicat reprezentanții ISU BN.

Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că în Viișoara, un bărbat de 41 de ani, din Telciu, care conducea un autoturism, ar fi ieșit din curtea unui depozit fără să se asigure corespunzător și a acroșat astfel o motocicletă pe care se deplasau două persoane. În urma accidentului, cele două persoane care se aflau pe motocicletă au fost rănite. Motociclistul, un bărbat de 59 de ani, cetățean polonez, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cazul conducătorului auto, rezultatul testării a fost de 0,29mg/l alcool în aerul expirat. Polițiștii Biroului Rutier Bistrița continuă cercetările în cadrul dosar penal de vătămare corporală din culpă” explică reprezentanții IPJ BN.

 

Foto- IPJ BN

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos: