16.3 C
Bistrița
duminică, august 30, 2026

FOTO: Toamnă bogată! Legumele frumoase, în plasele bistrițenilor! Murăturile, în Belgia și Portugalia

O adevărată delectare pentru ochi, papile gustative și cele olfactive, să te plimbi prin piață. Legume mari, frumoase, mirosul de cimbru și alte verdețuri care cuprinde zona și oameni fericiți ce negociază prețuri. Legumele acestei toamne, chiar bogate, merg în plasele bistrițenilor. Iar murăturile iau calea străinătății, cu butoaiele!

O plimbare prin Piața Decebal, la primele ore ale dimineții, e o adevărată încântare!

Legumele mari și coapte te atrag ca un magnet, iar mirosul de pătrunjel, cimbru și alte verdețuri creează o atmosferă „ca la mama acasă”. E clar că a venit toamna, iar bistrițenii se grăbesc să-și umple cămările.

Prețurile sunt chiar bune. Am cumpărat roșii la trei lei kilogramul. Și sunt mari, frumoase. Poate mai puțini gogoșari ca altă dată. Dar au ardei kapia foarte frumoși”, a spus o bistrițeancă ce căra o sacoșă mare cu legume.

Deși inițial prețurile au fost destul de piperate, acest lucru s-a schimbat.

Zilele călduroase din ultima vreme au forțat, să spunem așa, legumele, să se coacă. Și dacă producția e mare, atunci prețurile sunt mai mici. Da. Înainte au fost mai mari. Că vremea a fost rea și nu s-au prea făcut. Dar acum s-au copt mai multe și am scăzut, automat, prețurile” ne-au spus doi vânzători.

O bunicuță ce avea vinetele cât antebrațele de lungi s-a oferit chiar să le „coacă” și să le pregătească pentru iarnă, dacă cel ce le cumpără nu are vreme.

Pe tarabe e plin de sticluțe și borcănașe cu bulion, ardei iuți puși la murat, întregi sau tăiați, cu tarhon sau hrean, care se cumpără „ca pâinea caldă” mai ales în sezonul rece.

La prețuri acceptabile se pot cumpăra și murături: ardei umpluți cu varză, varză murată, castraveți sau mix de legume. Cea mai mare comandă pentru aceste bunătăți vine însă de peste graniță.

Trimitem murături cu butoaiele în străinătate. În Belgia, Portugalia, Spania. Butoaie și butoaie de murături. Nici nu știu dacă voi putea onora chiar toate comenzile. Așa sunt de multe. Că ei nu își pun și atunci mai bine își duc”, ne-a spus o bistrițeancă ce vinde, în mare parte, murături.

Se vând murăturile, mai ales la cei mai leneși, care nu au răbdare să le pună. Le punem noi”, a spus glumind un alt comerciant din zonă.

Mai mult, vânzătorii colaborează între ei, își reglează prețurile unii după alții. Iar dacă faci cumpărături „mai serioase”, sunt dispuși să lase din preț. Numai să fie toată lumea mulțumită, cămările pline și tarabele să se golească.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: