20.9 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Zeci de copii din Bistriţa, încurajaţi – cu un cadou – să nu renunţe

Zeci de copii din Bistriţa, Unirea, Viişoara, dar şi Susenii Bârgăului au primit câte un cadou, în aceste zile. Iniţiatorii campaniei Ajută un copil să meargă la şcoală şi-au dorit astfel să-i încurajeze să nu renunţe la educaţie…

Nu este în regulă. E limpede că Statul nu îşi face treaba. În fiecare an am tras acest semnal de alarmă! Copiii care provin din medii defavorizate şi vulnerabile trebuie ajutaţi să meargă la şcoală. Tocmai pentru a reduce rata abandonului şcolar. Avem încă 17,1% abandon şcolar – suntem pe ultimele locuri din Europa, din acest punct de vedere. Peste 300.000 de copii sunt în afara oricărui system de învăţământ…”, a punctat deputatul USR Cristina Iurişniţi.

În acest sens, cei din USR Bistriţa-Nsăud au încercat să sprijine, în luna septembrie, 70 de copii care au primit ghiozdane echipate cu rechizite.

Sunt copii care se confruntă cu lipsuri materiale în medii defavorizate. „Sunt şi copii dintr-un centru din Susenii Bârgăului,  din Viişoara, din Unirea sau Bistriţa. Sunt şi câţiva copii de la Clubul Sportiv Municipal care au acasă condiţii precare şi care merită sprijinul nostru„, a explicat deputatul Cristina Iurişniţi.

Am luat legătura cu profesorii care ne-au oferit liste şi ne-au spus care dintre copii ar avea nevoie de sprijin. Rechizitele sunt necesare pe tot parcursul anului şcolar. Astfel încât această campanie se derulează până la sfârşitul lunii… Toamna se numără ghiozdanele şi rechizitele la USR… Pentru că Statul nu-şi face datoria, iar noi vrem să demonstrăm că la USR nu facem doar politică, ci ne implicăm concret şi în viaţa comunităţii„, a mai spus Cristina Iurişniţi.

Campania se derulează până în 28 septembrie. Aveţi la dispoziţie încă şase zile în care puteţi dona rechizite sau ghiozdane:

CAMPANIE: Ajută un copil să meargă la școală

Foto @ ziarullumina.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: