13.8 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

ÎNGRIJORĂTOR! Avem cu 500 de urși mai mult decât ar fi normal! Cum s-a ajuns aici:

Reprezentanții Agenției de Mediu Bistrița au explicat că efectivul de urși este cu mult mai mare decât ar fi normal. În județ am avea cu peste 500 de capete mai mult. În această situație s-a ajuns din cauza mai multor factori.

Există tot mai multe cazuri de urși care intră în sate. Iar pagubele produse de aceștia sunt tot mai multe. Dacă în anul 2018 au fost 15 pagube provocate de urs, în primele 8 luni ale lui 2019, urșii au provocat 34 de pagube.

Ca și derogări, pentru recoltarea urșilor ce provoacă pagube, în 2018 au fost 4 cazuri, iar în primele 8 luni ale anului în curs, UNA singură.

Este o problemă cu aceste specii strict protejate, pentru că Uniunea Europeană le protejează și nu se pot face vânători decât cu aprobarea specială, cu derogare de la directivă, aprobare semnată de ministrul mediului. Conform ordinului 1169/2018, gestionarii fondurilor de vânătoare înaintează ministerului mediului procese verbale de constatare a pagubelor, puncte de vedere comune exprimate de către Agenția de Mediu și Garda de Mediu, le analizează și dau, sau nu dau, această derogare de recoltare sau relocare”, a explicat Sever Roman, directorul Agenției de Mediu Bistrița.

Acesta a mai explicat că în urmă cu două zile, jandarmii au anunțat că urșii au provocat pagube la stupii de albine, duminică a fost Ro- Alert în Cușma

În ultima perioadă nu s-au alocat derogări pentru urs și lup deși au fost 13 solicitări din partea asociațiilor fondurilor de vânătoare în acest sens. Noi, ca agenție, susținem recoltarea exemplarelor ce sunt un pericol pentru bunuri și oameni. Însă vedem că nu putem emite autorizația de mediu fără această derogare. Dacă acel fond de vânătoare se află și în arie protejată, are nevoie suplimentară și de un aviz de la Agenția Națională de Arii protejate, pe lângă cea de la Uniunea Europeană semnată ulterior de ministrul mediului. Nu prea poți lua măsuri rapide de recoltare a ursului”, a explicat Sever Roman.

Acesta a amintit că în cazul ursului ce a făcut ravagii la Milaș au așteptat două luni derogarea de recoltare.

S-a făcut o analiză zilele trecute, la nivelul județului. Până în 2015 inclusiv, fondul de vânătoare care administrează zona Cușma avea o cotă de 7 urși pe an, din 2016 au primit câte unul. Plus că la inventarierea efectivului de urs din județ, ar trebui să avem un număr optim de 156 de capete. Când colo, avem peste 680 de urși. Deci avem un efectiv de peste 500 de urși în plus, numai la nivelul județului”, au mai explicat reprezentanții Agenției de Mediu.

Aceștia au mai subliniat că până în 2015 exista o cotă de recoltă de 40 de urși, pentru toți gestionarii fondurilor de vânătoare din județ. În 2016 nu s-a alocat niciun exemplar pentru recoltare, în 2017 și 2018 au fost 4 exemplare de urs pentru toți gestionarii, iar în 2019 a fost un singur urs acordat.

Deci în urma evaluării efectivului de carnivore mari, la nivelul județului, la categoria urs au fost identificate peste 680 de exemplare. Efectivul optim de 156 de exemplare a fost stabilit pe baza unor cercetări efectuate de către Institutul de cercetări de la Brașov, undeva din anul 2004. Și atunci s-a stabilit că efectivul optim pentru județul nostru este de 156 de exemplare. Oricum, se vede o diferență foarte mare și faptul că nu se intervine, populația de urs crește”, a concluzionat Sever Roman.

Aseară, în Senat s-a aprobat, pentru 5 ani de zile, vânarea ursului, în anumite condiții.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: