6.7 C
Bistrița
luni, noiembrie 3, 2025

FOTO: Toate fructele şi legumele, în Heidenfeld, la „Toamna Bistriţeană”! Se vând mărunţişuri şi în Decebal, prin gard

Explozie de culoare, gusturi şi arome savuroase – în Heidenfeld! Aici se desfăşoară ediţia cu numărul 18 a festivalului „Toamna Bistriţeană”. Zeci de tarabe vă aşteaptă azi toată ziua, împodobite cu ştergare tradiţionale şi încărcate de bunătăţi.

Festivalului „Toamna Bistrițeană” se desfășoară în acest sfârşit de săptămână, în Complexul de agrement „Heidenfeld” din Viișoara.

Este ocazia perfectă pentru toţi bistriţenii să-şi umple cămările cu provizii pentru iarnă, cu murături sau must. Este, totodată şi prilejul de a petrece agreabil câteva ore în aer liber: în Heidenfeld s-a amenajat şi o terasă la care se pot servi preparate calde, în compania unui prieten.

Zeci de tarabe împodobite cu ştergare tradiţionale, îşi aşteaptă cumpărătorii cu produse agricole, apicole, legume şi fructe, dar şi borcane frumos aranjate de murături sau sticle de must şi ţuică.

Preocupaţi şi învăluiţi cu vânzarea produselor – producătorii de legume şi fructe nu prea au avut timp de stat la poveşti. Unul dintre ei ne-a mărturisit în viteză că treaba a mers şnur. „Puteţi să scrieţi că totul a fost foarte bine. O dată pe an merită să ne sărbătorim şi noi recoltele şi roadele pământului. Aşa că am venit cu căţel, cu purcel, aici, la Heidenfeld. Tot noi suntem, şi aici, şi în piaţă. Şi bişniţarii tot ăia sunt – şi aici şi în piaţă. Dar ştiţi cum se zice: nemulţumitului i se ia darul… Aşa că totul a fost bine. Au venit oamenii şi au cumpărat cam ce şi-au dorit pentru iarnă. Parcă varza s-a vândut mai bine ca în alţi ani… Şi gogoşarii s-au vândut bine…

În acest weekend piața „Decebal” și piața en-gross de pe strada Tărpiului au fost închise. Aici au fost programate lucrări de igienizare, toţi comercianţii fiind invitaţi să expună în Heidenfeld.

Cu toate acestea, în piaţa Decebal s-au vândut mărunţişuri şi ieri, şi azi. Trei bătrânele cu accent sudic, şi-au pitit marfa într-un colţ mai ferit, încercând să-şi vândă castraveţii, ardeii sau usturoiul prin gard bistriţenilor mai leneşi din fire, care n-au avut chef de drumuri lungi până în Heidenfeld.

Suntem bătrâne, maică, venim de departe şi nici n-avem transport la dispoziţie să ne ducem până acolo…”, s-au scuzat doamnele, ruşinate de faptul că lipsesc de la „Toamna Bistriţeană”.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...