12.4 C
Bistrița
miercuri, aprilie 29, 2026

Amenzi uriașe sau muncă în folosul comunității pentru cei care ascultă muzică dată la maxim

Pentru cei care își deranjează constant vecinii, în timpul orelor de liniște sau chiar în afara lor, precum și pentru petrecerile private care devin prea gălăgioase, sancțiunile au devenit mai aspre. Repetarea faptelor în 24 de ore va aduce petrecăreților amenzi mult mai mari, iar polițiștii vor putea obliga vinovații să presteze inclusiv activități în folosul comunității.

Tot mai mulți români s-au plâns că vecinii îi deranjează constant în timpul orelor de liniște sau chiar în afara lor. Nici petrecerile private care devin prea gălăgioase nu sunt pe placul acestora, iar amenzile existente acum în lege par a fi prea mici. Pentru a veni în sprijinul lor, deputații au adoptat un proiect legislativ care prevede sancțiuni mai mari pentru aceste fapte. Mai exact, repetarea faptelor în 24 de ore se poate transforma în activități în folosul comunității.

Tulburarea liniștii locatarilor în intervalele de liniște stabilite de lege e amendată cu sume între 500 și 1.500 de lei, dar dacă polițistul e chemat și constată iar aceleași fapte pe care le-a constatat sau sancționat în ultimele 24 de ore, atunci va putea aplica amenzi de la 2.000 la 3.000 de lei sau să oblige „gălăgiosul” să presteze între 70 și 120 de ore de activități în folosul comunității.

„(…) tulburarea liniștii locatarilor între orele 22:00-8:00 și 13:00-14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora”, este fapta sancționată și care va putea fi mai aspru sancționată.

În aceeași lege se prevede o amendă între 200 și 1.000 de lei pentru „tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”. După ce proiectul de lege menționat va intra în vigoare, repetarea acestei fapte în 24 de ore va putea atrage amenzi între 500 și 1.500 de lei sau obligarea la 50-100 de ore de muncă în folosul comunității.

Și petrecerile private gălăgioase, pentru care se pot da acum amenzi între 500 și 1.500 de lei, sunt vizate de acest proiect de lege. În primul rând, amenda dată în primă fază va fi mult mai mare, deputații adoptând o amendă între 2.000 și 3.000 de lei pentru petrecerile gălăgioase. Mai departe, dacă polițistul vine iar în termen de 24 de ore și constată că contravenientul a persistat în a-și deranja vecinii, va putea da o amendă între 3.000 și 6.000 de lei sau obliga la prestarea de muncă în folosul comunității între 100 și 150 de ore.

„(…) organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban”, este, mai exact, descrierea faptei ce va fi mai aspru amendată.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: