6 C
Bistrița
joi, decembrie 11, 2025

Biciclist grav accidentat în Viile Tecii

Un grav accident a avut loc în Viile Tecii. Un biciclist a fost lovit de o mașină. În urma impactului victima a rămas inconștientă.

Un biciclist a fost lovit de o mașină în urmă cu puțin timp în Viile Tecii. În urma impactului, victima a rămas inconștientă.

La locul accidentului s-au deplasat de urgență un echipaj SAJ de la substația Teaca și un echipaj Terapie Intensivă Mobilă SMURD.

Echipajele medicale au stabilizat victima care va fi transportată la spital pentru investigații.

„Victima a fost stabilizată și va fi transportată de către echipajul SAJ la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale de specialitate.”, informează reprezentanții ISU BN.

„Conform primelor verificări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier, în această seară, în localitatea Viile Tecii, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Grănicești, județul Suceava, care conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Reghin, a accidentat un bărbat de 30 de ani, din localitate, care se deplasa pe bicicletă, pe aceeași direcție de mers. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Polițiștii sunt încă la fața locului și continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte și împrejurările în care a avut loc accidentul.

Foto: Ilustrativ

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...