8.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 8, 2026

Gloria Bistrița, acuzată că ar fi orchestrat scandalul de dopaj de la Corona Brașov, pentru a-i lua locul în grupele cupei EHF

Echipa de handbal Gloria Bistrița este acuzată că ar fi orchestrat scandalul de dopaj de la Corona Brașov, pentru a-i lua locul în grupele Cupei EHF. Trei jucătoare de la Corona au fost puse pe pauză, în urma unui denunț făcut de Gloria Bistrița.

Potrivit GSP, lotul Coronei Brașov este suspectat de dopaj. Trei jucătoare au fost deja notificate oficial că ar fi apelat la terapia cu laser intravenos, interzisă de WADA.

Culmea, totul ar fi pornit de la un memoriu depus săptămâna trecută de Gloria Bistrița la Federația Română de Handbal. În memoriul respectiv, conducerea Gloriei cere să se analizeze în regim de urgență evenimentele care au avut loc la Brașov, cu privire la procedura interzisă la care au apelat jucătoarele echipei.

Cei de la GSP spun că Gloria Bistrița ar fi apelat la acest memoriu, tocmai pentru a lua locul Coronei în grupele Cupei EHF. Horațiu Pașca, antrenorul echipei bistrițene a motivat înaintarea acestui memoriu cu faptul că ar fi „datori față de oamenii care bagă bani în echipă”:

„Vorbim de foarte mulți bani publici pe care Consiliul Județean Bistrița îi investește în echipă. Suntem datori față de oamenii care bagă bani în echipă să avem o poziție față de Cazul Brașov. Nouă ni se pare că a fost o competiție neloială, furată! Asta e poziția oficială a clubului. Am depus un memoriu și la Federația Română de Handbal”, a precizat pentru GSP, Pașca.

Echipa Gloria Bistrița ar fi apelat inclusiv la o casă de avocatură care să o reprezinte.

„Am jucat trei meciuri cu Corona în tot acest timp, și ne-am simțit lezați pentru că ei au folosit niște metode nu tocmai normale de recuperare. Sursele noastre de informare nu au fost altele decât presa din România. Am trimis la federație un memoriu prin care am rugat să se urgenteze procedura, să informeze federația europeană. Nu știu dacă noi vom fi primiți în Cupa EHF, în locul Brașovului, dar pe noi ne interesează ca sportul să se desfășoare corect. Dacă se dovedește că Brașovul a folosit mijloace normale de recuperare, atunci să fie infirmate acele zvonuri”, a mai spus noul director al Gloriei, Eugen Cosma.

Foto: Arhivă

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: