16 C
Bistrița
joi, august 20, 2026

A gonit cu poliția pe urme, băut și cu permisul anulat. Instanța decide azi o primă pedeapsă

Un tânăr din Rebra a gonit pe drumurile din Bistrița, cu poliția pe urme. A fost blocat și reținut. Acesta nu doar că era băut bine, dar nici nu mai avea dreptul să conducă. Azi, instanța îi va decide o primă măsură preventivă.

Sâmbătă seară, polițiștii au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa pe Bulevardul Republicii din Bistrița. Șoferul însă a călcat pedala de accelerație.

Oamenii legii au pornit după el, reușind să îl blocheze în trafic.

Conducătorul auto, tânărul de 26 de ani, din rebra, nu s-a conformat, fiind urmărit și blocat în trafic în scurt timp. Acesta a fost imobilizat și condus la sediul Poliției.

Testarea șoferului cu aparatele din dotare, a indicat rezultatul de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul are anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice” au transmis reprezentanții IPJ BN.

În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier l-au reținut pentru 24 de ore. A fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Azi va ajunge în fața magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: