31 C
Bistrița
duminică, august 2, 2026

Accident în Bistrița: Tânăr de 16 ani la volanul unei mașini mici implicat într-o coliziune! Un pasager a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc astăzi pe Bulevardul Independenței din municipiul Bistrița, necesitând intervenția echipajelor de urgență. A fost implicat un șofer adolescent de 16 ani, care conducea o mașină mică. Un pasager care se afla în mașină cu el a fost rănit și a fost transportat la spital.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița, în eveniment au fost implicate trei persoane, iar una dintre ele a necesitat transportul la spital.

Din primele verificări ale polițiștilor, a reieșit că un tânăr de 16 ani, domiciliat în Bistrița, în timp ce conducea un autovehicul pe Bulevardul Independenței, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în aceeași direcție de mers de un bărbat de 41 de ani, tot din Bistrița.

În urma impactului, un pasager din vehiculul condus de adolescent a suferit răni și a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost supuși testării cu aparatul etilotest, rezultatele indicând absența alcoolului în aerul expirat.

Autovehiculul condus de tânărul de 16 ani este un quadriciclu ușor, o categorie de vehicule care poate fi condusă de la vârsta de 16 ani cu permis de conducere categoria B1. Aceste vehicule au o masă maximă de 400 kg, o putere maximă de 20 de cai putere și nu pot depăși viteza de 50 km/h.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și dinamica producerii acestui accident rutier.

Foto: Arhivă.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...