14.3 C
Bistrița
miercuri, septembrie 10, 2025

Cum a ajuns gunoiul bistrițenilor să facă bani, energie electrică și termică

Începând de anul acesta, ADI Deșeuri reușește să valorifice energetic și o parte din deșeurile reciclabile. Acestea sunt trimise la fabrica de ciment de la Aleșd, unde sunt incinerate și produc astfel energie electrică și termică.

Potrivit șefului ADI Deșeuri, Cristian Niculae, invitat aseară la Bistrițeanul Live, începând din acest an, ADI Deșeuri reușește să valorifice energetic și o parte din deșeurile reciclate de populație. Este vorba despre partea care nu poate fi valorificată prin vânzare.

Deșeurile care nu pot fi vândute sunt trimise la fabrica de ciment de la Aleșd, unde sunt incinerate și produc astfel energie electrică și termică. Mare parte din deșeurile care ajung la Aleșd sunt cele din folie: pungile, sacii.

„Avem cantitati mari pe care nu putem să le varolificăm momentan și le trimitem la incinerare să obținem energie electrică 20% și 80% energie termică. Am ajuns la performanța în luna septembrie să valorificăm prin vânzare 20% și încă 26% energetic, deci 50% din deșeurile colectate ca reciclabile. Am pornit acum doi ani de la 11%”, a explicat Cristian Niculae, la Bistrițeanul Live.

De altfel, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud este singura astfel de structură din țară care valorifică deșeurile. În alte părți, deșeurile sunt valorificate de către operatori și deci sumele rezultate le intră în buzunare.

În județul nostru, sumele rezultate din valorificare se întorc în comunitate, la primării, în funcție de cantitatea de reciclabile trimisă la groapa de la Tărpiu. Acestea au totuși obligația să investească sumele respective în salubritate.

Emisiunea la care a fost invitat Cristian Niculae o puteți urmări mai jos:

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Om harnic si pus pe treaba buna. Directorul MARIUS NICULAE isi merita postul. Colaborez excelent cu el cand este nevoie.
    Felicitari !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: