32.1 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

Administratorul public al județului, Florin Moldovan, și directorul executiv Ciprian Ceclan – reținuți pentru 24 de ore

În urma audierilor care au avut loc la DNA Cluj, administratorul public al județului Florin Moldovan, precum și directorul executiv din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Ciprian Ceclan-Oprea au fost reținuți pentru 24 de ore.

Ieri, zeci de percheziții au avut loc în Bistrița-Năsăud, la sediile mai multor instituții, printre care și Consiliul Județean, la casa președintelui Radu Moldovan, dar și la locuințele mai multor funcționari publici.

În final, au fost duși la audieri, la DNA Cluj administratorul public al județului Florin Moldovan putând fi observat ieri, în prima parte a zilei, în timp ce punea la dispoziția anchetatorilor cutii întregi cu documente.

Pe lângă Florin Moldovan, au mai fost duși la audieri la DNA Cluj Ciprian Ceclan-Oprea, director executiv în cadrul Consiliului Județean, dar și Rodica Botiș, o ingineră, responsabilă de contractele de reabilitare a drumurilor din județ.

După ore bune de audieri, anchetatorii au decis să îi rețină pentru 24 de ore pe Ciprian Ceclan-Oprea și pe administratorul județului Florin Moldovan. Potrivit clujust.ro, cei doi au fost reținuți imediat după audieri, în timp ce Rodica Botiș a fost lăsată să plece.

DNA a remis ieri un comunicat de presă în care preciza că vizează mai multe fapte de corupție, printre care spălare de bani, fără a oferi mai multe detalii despre ancheta care îi are în centru pe funcționarii din două consilii județene: Sălaj și Bistrița-Năsăud.

Mai puteți citi pe acest subiect:

FOTO/VIDEO – Breaking News: Percheziții la Consiliul Județean și la casa președintelui Radu Moldovan!

VIDEO: Funcționarii din cadrul CJ BN au ajuns la DNA Cluj, la audieri

Șoferul lui Radu Moldovan, audiat la DNA Cluj! Acesta a fost plasat sub control judiciar

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: