1.4 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 20, 2025

Ai vrut să-ți trimiți copilul la grădiniță pe timp de vară? AFLĂ când se deschid și care sunt regulile

Părinții care au dorit să-și trimită copiii la grădiniță, pe timp de vară, au depus cereri. Administrația locală a analizat cererile și au decis. Se deschid TREI grădinițe. AFLĂ când și care sunt regulile.

Odată cu măsurile de relaxare anunțate de la 15 iunie, s-a permis și deschiderea creșelor, grădinițelor și afterschool-urilor. Decizia însă aparținea autorităților locale.

La Bistrița, creșele s-au deschis pentru 50 de copii, începând de azi.

Pentru grădinițe, părinții care doreau să-și trimită copiii pe timp de vară, au avut la dispoziție TREI zile: 17 – 19 iunie, să depună cereri.

Acestea au fost centralizate la Inspectoratul Școlar Județean și trimise comitetului local pentru situații de urgență.

Cele 45 de cereri au fost analizat și s-a stabilit deschiderea a TREI grădinițe.

Având în vedere Ordinul nr. 1076/4518/3936/2020 din 12 iunie 2020 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 şi Nota Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 2432/DGÎP/16.06.2020 precum şi urmare a consultărilor cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa Năsăud, Primăria municipiului Bistriţa anunţă redeschiderea a 3 unități de învățământ preșcolar/ educație timpurie de stat care vor organiza activităţi recreative cu copiii pe perioada 15 iulie – 31 august 2020 după cum urmează:

  • 15 iulie – 31 iulie – Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța cu Povești”, str. Zimbrului, nr.9.
  • 03 August – 14 august – Grădinița cu Program Prelungit „Rază de soare”, Bîrgăului nr. 12.
  • 17 august – 31 august 2020 – Grădinița cu Program Prelungit „Trenuleţul veseliei”, Rodnei nr. 3.” anunță municipalitatea.

CARE sunt regulile:

Grupele vor fi de maxim 10 copii.

Părinții vor completa declarație că NU au COVID 19 sau nu au avut tangență, în ultima perioadă, cu cineva cu COVID 19.

Copiii vor fi împărțiți în grupe în funcție de vârste, dacă sunt mai mulți membrii ai aceleași familii sau dacă sunt din aceeași grupă de la grădinița pe care o frecventau.

La Năsăud și la Sîngeorz Băi nu au fost depuse cereri. La Beclean s-a deschis deja o grădiniță, acolo fiind mai puține solicitări decât în municipiu” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al ISJ BN, Monica Buboly.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.