3.8 C
Bistrița
vineri, februarie 6, 2026

AJUTAȚI micii fermieri! Piedici și soluții în dezvoltarea lor

În weekendul ce tocmai a trecut, 40 de mici fermieri s-au întâlnit „să pună pe hârtie” piedicile în dezvoltarea lor. Întrunirea a fost organizată în cadrul proiectului SALSA, ce vrea să ajute micii fermieri să treacă peste impedimente și să înflorească.

SALSA este un proiect european de cercetare, început în 2016, dedicat să afle care este rolul micilor fermieri și a afacerilor din domeniu hranei. Acesta se desfășoară pe o perioadă de 4 ani și cuprinde 30 de zone de studiu din țări din Europa si Africa. În România, studiul se focalizează pe fermierii mici din județele Giurgiu și Bistrița Năsăud.

Astfel, în weekendul ce tocmai a trecut, 40 de mici femieri din Târlișua și Măgura Ilvei s-au întâlnit pentru a discuta cu reprezentanții proiectului.

Principalul scop al acestor întâlniri, organizate în cadrul proiectului european de cercetare, Orizont 2020, SALSA (Fermele mici, afacerile mici din domeniul hranei și securitate sustenabilă a hranei), este să aflăm mai multe despre situația actuală a producției de hrană din România, dar și cum putem să ne asigurăm că vom avea și pe viitor în farfurie produse sănătoase, care în același timp mențin și un mod specific de viață, vital pentru comunitațile rurale și pentru biodiversitate”, spun organizatorii.

PIEDICI în dezvoltare

Cei 40 de fermieri au „pus pe hârtie” piedicile care le au în calea dezvoltării lor.

„Principalele probleme care îi determină pe micii fermieri din Bistrița-Năsăud să nu producă mai mult sunt prețurile foarte mici pe care intermediarii le oferă pentru produsul brut, lipsa forței de muncă necesară pentru activitățile zilnice și nivelul scăzul al subvențiilor”, anunță organizatorii întâlnirii.

Fermierii au spus că subvențiile sunt așa mici, că abia îi ajută să supraviețuiască. Totuși, fără subvenții nu ar mai crește, spre exemplu, nici măcar o vacă. Chiar și cu acest ajutor, producția de lapte a scăzut, limitându-se la consumul individual.

SOLUȚII în dezvoltare

Proiectul SALSA vine cu diferite soluții pentru dezvoltarea micilor fermieri. Iar una dintre acestea este asocierea.

E demonstrat că se poate, de cei peste 200 de membri ai Cooperativei Agricole Țibleș-Someș-Meleș, recent înființată.

Ne-am asociat pentru că așa sperăm să obținem prețuri mai bune pentru munca noastră și chiar să ajungem să colectăm și să procesăm noi produse din lapte și carne în viitorul apropiat”, le-a spus Florin Bruzo, Președintele Cooperativei din Târlișua, organizatorilor întâlnirii.

O altă variantă e adunarea de informații pentru a emite legi ce să îi favorizeze.

Vrem să aflăm cine sunt acești oameni, ce fel de viață duc, ce produc și cum își organizează munca, cum și unde își vând produsele, ce probleme și nevoi au, și mai ales, ce așteaptă de la Comisia Europeană și de la statul român. Toate aceste informații vor face parte din recomandările pentru viitoarele legi și finanțări, care ne dorim să susțină agricultura mai integrată și mai aproape de producător.”, a adăugat Raluca Barbu.

Proiectul SALSA, implementat de Highclere Consulting SRL, este finanțat de Comisia Europeană prin Programul de cercetare Orizont 2020. Astfel, fermierii care nu au fost la întâlnirile acestea, dar ar vrea să afle mai multe, pot vizita pagina de Facebook sau site-ul proiectului.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.