O patrulă a Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Bistrița-Năsăud a acordat astăzi primul ajutor la doi bărbați găsiți în stare de inconștiență, pe strada Dragoș Vodă.
Jandarmii aflați în misiune de patrulare în zona cunoscută sub numele de „Betoane”, strada Dragoș Vodă, au identificat doi bărbați, cu vârste de 27 și 31 de ani, aflați în stare de inconștiență. Deși prezentau semne vitale, aceștia nu reacționau la niciun stimul extern.
Până la sosirea cadrelor medicale, jandarmii au aplicat manevrele de prim ajutor necesare: au așezat victimele în poziție laterală de siguranță pentru a preveni asfixierea; au monitorizat constant funcțiile vitale; au solicitat sprijin de urgență prin 112.
La locul incidentului au intervenit de urgență un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
După primele îngrijiri, bărbații și-au recăpătat conștiența și au fost transportați la unitatea medicală pentru investigații suplimentare.
Deși pe corpul bărbaților nu au fost găsite urme de violență, circumstanțele prăbușirii lor și zona în care au fost găsiți ridică suspiciuni serioase privind consumul de substanțe psihoactive.














