5.7 C
Bistrița
miercuri, februarie 11, 2026

ALTE vremuri: Banca Națională a României, activă la Bistrița încă din 1929…!

Banca Națională a României și-a deschis o agenție în Bistrița încă din ianuarie 1929. Vreme de mai bine de 70 de ani, ea a funcționat în elegantul imobil de pe Odobescu. Pe vremuri strada se numea Michaelis, numele fiind ulterior schimbat în strada Principele Carol.

Banca Națională a României a funcționat aproape neîntrerupt la Bistrița, mai bine de 70 de ani, în același sediu. Excepție fac anii 1940 (septembrie) – 1944 (octombrie). Atunci teritoriul Ardealului de Nord a fost cedat Ungariei, iar activitatea instituției a fost suspendată.

Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud ne reamintesc de ziua de 1 ianuarie 1929, când în publicația locală Săptămână era publicat primul anunț:

Banca Națională a funcționat la Bistrița așadar din ianuarie 1929 și până la desființare, în 1 septembrie 2000. Instituția a primit drept sediu imobilul de pe actuala stradă Alexandru Odobescu.

Pe vremuri strada s-a numit Michaelis, iar după 1920 a fost cunoscută drept Strada Carol I.

Clădirea a fost construită în anii 1882-1883, după planurile arhitectului Carl Schobel. O vreme, a fost locuința medicului din garnizoana Bistrița – dr. Christof Reinl. Acesta a fost instalat în această funcţie odată cu amplasarea spitalului militar de pe strada Alba Iulia, în anul 1886.

După Marea Unire de la 1918, clădirea a fost trecută în proprietatea Ministerului de Război al Regatului României. Imobilul a fost atribuit prinţului Carol, care a locuit aici în perioada în care a fost mutat disciplinar la Bistriţa, în 1919.

Ulterior, aici a funcţionat sediul „Magyar Nemzeti Bank”. După 1947 a devenit din nou sucursală judeţeană a Băncii Naţionale a României. 

Din 2012, clădirea este sediul Bibliotecii Județene „Geroge Coșbuc”.

Din păcate, contemporanii noștri au ciuntit în mod grosolan clădirea. Intrarea centrală, treptele și balconul din mijloc au dispărut cu totul din peisaj…  

Sursă @ Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud, unde se păstrează și numerele unicat din „Săptămâna”

Foto deschidere @ Bistrița de Altădată

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Observam cum mult hulitul pe bune HURBANISMUL local al Primariei a dat unda verde demolarii frumoaselor scari de la intrarea principala odata cu aprobarea renovarii cladirii. Nici cei de la Monumente nu au scos un cuvintel. In alta tara asta se lasa cu PUSCARIA tovarasi !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos: