26.7 C
Bistrița
sâmbătă, august 29, 2026

ALTE Vremuri – Jucăușii din Monor, într-un film de colecție din 1968

O scurtă secvență video din Arhiva TVR a făcut senzație, zilele trecute, pe Facebook. Filmul surprinde un dans popular filmat pe dealurile din Monor, în 1968. Unii dintre dansatori încă trăiesc și își amintesc cu nostalgie acele vremuri, după cum reiese din sutele de comentarii.

Pe pagina de facebook a organizației Comisia Europeană a Dunării a fost postat zilele trecute o secvență video filmată în Bistrița-Năsăud, în Monor.

Filmarea a strâns rapid aproape 4000 de aprecieri și 200 de comentarii – fiind urmărită de peste 175.000 de persoane.

Cei care dansează fac parte din echipa de dansuri populare a comunei Monor, Gledin. Pe atunci, instructor profesor era Ilie Băbălău. Cred că filmarea era din anul 1968”, comentează unul dintre cititori.

Se juca învârtita pe dealul Copăcel din Monor. Sunt jucăușii din Monor și din Gledin”, confirmă un alt admirator.

Unii dintre dansatorii mai tineri au trecut cu bine încă o jumătatea de secol de la acele filmări și încă trăiesc – se arată într-un alt comentariu.

În fundal, se vede traversând agale inclusiv o locomotivă cu aburi: 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: