19.8 C
Bistrița
luni, iunie 9, 2025

ALTE vremuri: Prima zi de Paști, în cimitir, la iarbă verde, unde tinerii se prișcăleau…

Duse sunt pe apa Sâmbetei tradițiile care ne colorau, pe vremuri, prima zi de Paști… Pe Valea Someșului, pe Ilve și la Figa – copiii erau cei care începeau ziua, umblând gălăgioși, în costume populare, din ușă-n ușă – anunțând cu patos „Hristos a Înviat…!”

Mergeau astfel, în cete, pe la casele din apropiere, după ouă sau – cum se numea în popor acest obicei – mergeau „în pciez”. Întâi de toate, părinţii aveau grijă ca micuţii să se spele pe faţă cu apă „neîncepută”: apă în care se pune un ou roşu și un bănuț.

Obiceiul de a aranja masa de Paști, duminică dimineață, încă se mai păstrează chiar și la oraș, unde suficienți creștini pun în practică reminiscențe ale unor tradiții de la sat. Erau primele gesturi care făceau posibilă duminica Învierii lui Iisus Hristos: cine se spăla deasupra oului roșu se credea că va avea un chip frumos şi sănătos pentru tot anul.

Apoi toți cei din familie ciocneau ouăle roșii, rostind un ritualic Hristos a Înviat, așteptând răspunsul Adevărat a Înviat și sperând ca oul lui să fie mai puternic și mai greu de spart înaintea celorlalte… Era un adevărat concurs care se termina atunci când ultimul din familie (de regulă mezinul casei) se trezea și – norocos din fire – se alegea cu bănuțul și oul din apa „neîncepută”.

La Dumbrăveni, ziua de Paști era petrecută, pe vremuri – în cimitir, la iarbă verde. Aici tinerii se prișcăleau: cei despre care se auzise că nu s-au purtat cuviincios cu părinții și cu bătrânii satului erau prinși și așezați pe o cruce din cimitir, cu picioarele atârnând. Feciorul care avea prișca (un băț mai scurt de un metru), îi lovea peste tălpi, mai în glumă, mai în serios – încercând să obțină de la cel pedepsit promisiunea că nu va mai face așa ceva niciodată… Erau prișcăliți și băieții, dar și fetele – după cum povestește unul dintre bătrânii intervievați în cartea Sărbătorile ciclului social. Munci şi Zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului, scrisă de profesorul Vasile Filip și etnologul Menuţ Maximinian.

La Târlișua, în ziua de Paști nimeni nu avea voie să doarmă: oamenii erau convinși că în somn îți fură Dracul pasca sau cuminecătura și că vara tot fânul muncit va fi stricat de ploi năprasnice. Nu era bine să vină femei în vizită, în prima zi de Paști – gazdele fiind convinse că vor sărăci sau că nu vor mai reuși să-și însoare feciorul…

În Agrieș, fetele și băieții ieșeau la hotar în prima zi de Paști: nu aveau voie la joc în duminica Învierii, astfel încât nu le rămânea decât să se distreze cu diferite jocuri tradiționale: „hopâcul” sau „de-a una și fuga” – variante ale jocului tradițional de oină, cu minge confecționată din păr de vacă și cârpe…

Sursa: Sărbătorile ciclului social. Munci şi Zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului, autori Vasile Filip, Menuţ Maximinian
Foto @ Iosif Ciunterei

ALTE vremuri. Cum se distrau copiii în Bistrița de demult. O imagine măreață

ALTE vremuri: În pielea goală – în apele curgătoare ale satului, în Ajun de Bobotează

ALTE vremuri: Incendii care au mistuit Bistrița…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...