S-a îndrăgostit de limba japoneză în timp ce practica aikido, în Bistrița. A învățat limba singur, apoi a ajuns la facultatea de engleză – japoneză. Viața l-a dus în Japonia, unde predă chiar limba japoneză, la o universitate din Hyogo. „Ca și comunitate, e super! Dar în Japonia, curtoazia e dusă la extrem!”, a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, Andrei Herinean.

S-a născut în Șieu Odorhei, iar liceul l-a făcut la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, având o profesoară care i-a insuflat iubirea pentru limbi străine.

„Am învățat engleza din desene animate, dar la liceu am avut ocazia să am un colectiv foarte fain. Și nu doar colectivul, cât pe doamna profesoară Monica Halaszi. Pot spune că și datorită ei am ajuns astăzi unde sunt!”, a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, Andrei Herinean.

A practicat artele marțiale și, în timp ce făcea aikido, s-a îndrăgostit de limba japoneză.

„Îmi plăcea foarte mult cum sună, totul. Așa că mi-am dorit foarte mult să învăț. Bineînțeles că pe atunci nu era atâta informație disponibilă. Și un coleg mi-a adus o carte mai veche, cu ceva dialoguri și am reușit să dau de o tipă, în online, din Japonia, cu care mai discutam.

De mic mi-au plăcut limbile străine, așa că a fost și normal la liceu să merg la bilingv, iar ulterior am urmat cursurile facultății de limbi străine – engleză-japoneză – din cadrul UBB” a explicat Andrei parcursul său academic.

Anul 2015, primul contact cu Japonia

Pe lângă studiul la facultate, Andrei a și lucrat în cadrul unei multinaționale, având legătură directă cu oameni din Japonia. Apoi, în cadrul facultății a aplicat pentru un schimb de experiență în Japonia, și a fost adims pentru un an de zile să meargă în țara Soarelui Răsare.

„A fost o bursă primită din partea Ministerului Educației din Japonia. Am stat acolo, în Kobe, un an de zile. În acest interval de timp am învățat japoneză intensiv, am mers de cinci ori pe săptămână la Judo și am predat engleză. A fost un an fain, așa că mi-am dorit să mă mai pot întoarce”, a povestit Andrei.

A fost nevoit să revină în România pentru a finaliza studiile, dar în 2017 a aplicat pentru o bursă de studii tot în Kobe. A fost admis, iar de atunci, Japonia a devenit casa lui.

De la un student în Japonia, la editor și lector universitar la Universitatea din Hyogo

În aprilie 2018 își începea viața de student la Universitatea Kobe, pe cercetare – lingvistică aplicată. Un profesor de acolo i-a deschis calea spre una dintre ocupațiile pe care le are și azi.

„Un profesor de-al meu m-a recomandat unui prieten de-al său pentru a traduce niște documente, și uite așa am ajuns să mă ocup de traduceri în engleză. Și nu doar din japoneză, ci și chineză și coreeană, care sunt adevărate provocări. Din 2022 am devenit redactorul acelei companii de traduceri, eu supraveghez și verific traducerile. Iar de la 5 oameni câți eram în 2022, acum suntem 35” a explicat Andrei.

O profesoară româncă de acolo i-a deschis calea spre încă o activitate.

„Am cunoscut-o pe profesoara Carmen Tămaș, care e profesor la University of Hyogo. Am tradus, în decembrie 2024, pentru ambasadorul Ovidiu Raețchi, care a venit în Osaka pentru a discuta cu oamenii de business de acolo. Au fost discuții despre parteneriate româno – japoneze. După această ocazie, doamna profesoară m-a contactat și mi-a spus că este un post de profesor de japoneză la universitatea unde este ea.

Am aplicat – cu dosar și interviuri – și am fost acceptat. Am avut emoții și nu știam dacă voi fi acceptat, doar că eu, ca și străin, cred că am avut un atu. Postul este pentru a preda japoneza străinilor care vin aici, ca studenți. Ori eu îi înțeleg, pentru că am fost în locul lor, și știu să mă pun în pielea lor. De aceea cred că am și primit postul, pentru că a trebuit inclusiv să țin o lecție demonstrativă.

Așa că din aprilie anul acesta – că la ei școala începe în aprilie – sunt și lector universitar în cadrul programului Global Business Course pentru studenții internaționali. Contractul a fost inițial făcut pentru un an de zile, dar se va prelungi cu încă cinci, mai mult ca sigur!” a explicat Andrei modul în care a ajuns să predea japoneza tocmai în Japonia.

Căsătorit cu o băștinașă și iubitor de ramen japonez, viitorul și-l vede tot în România

S-a căsătorit acum patru ani cu o tânără din Osaka. S-au intersectat în România, când a fost ea într-un schimb de experiență în țara noastră, și au reluat legătura odată ce el a ajuns în Japonia.

Iar Țara Soarelui Răsare îi e dragă, fiind mai multe lucruri care îi plac acolo.

”Japonia e frumoasă. Și când vine vorba de comunitate, toți se mobilizează – dacă e stricat ceva, de exemplu – și îl repară. Deci pe partea aceasta, ei sunt uniți. Și trebuie să fie așa, deoarece Japonia e o țară cu multe dezastre naturale (uite chiar acum când vorbim mi-a scris soția că e o amenințare cu taifun), așa că sunt nevoiți să stea împreună.

Și îmi place mâncarea lor foarte mult. E ramenul japonez, diferit de ramenul care e atât de internaționalizat. Îmi place supa aia de oase de porc, o supă foarte grasă și foarte bună. Iar ca mâncare tradițională – washoku – care are o parte orez, o parte proteină (pește sau tofu), supa miso – din soia – și salată de murături. La ei, mâncarea trebuie să îndeplinească patru condiții: să fie proaspătă, să fie variată, făcută din produse locale și să fie de sezon.

Apoi, îmi place cultura lor, conservarea valorilor strămoșești. Da, ei au un cult al strămoșilor care se vede începând de la cele 40 de pronume personale pentru persoana I, până la conservarea castelelor, mănăstirilor, templelor, totul. Ei au o identitate bazată pe istoria lor. Și asta îmi place foarte mult la ei!” a explicat Andrei motivele pentru care iubește Japonia.

Când se gândește la copii, viitorul îl vrea în România.

„Japonia e o țară care îmbătrânește. Și nu e din cauză că tinerii lor pleacă în alte țări, ci din cauză că se nasc foarte puțini copii. Sporul natural este de MINUS 900.000 pe an.

Apoi, nu au timp de nimic. Dacă lucrezi ca și mine, de acasă, mai e cum mai e. Dar majoritatea lucrează în corporații. Iar acolo stai uneori și 14 ore pe zi la muncă. Cultura generală e că tu, ca angajat, trebuie să stai mai mult decât șeful tău. Așa că dacă tu ai mers la 8 la lucru, dar șeful tău stă până la 9 seara, tu trebuie să pleci după el. O vorbă neoficială în zona Asiei e ”regula 996 – adică lucrezi de la 9 la 9, 6 zile pe săptămână”. Și chiar au expresia KAROUSHI – a muri de prea multă muncă. Așa că în Japonia nu ai timp de tine, d-apoi de familie.

Și când vine vorba de familie, în viitor, și noi ne dorim copii. Iar pentru copii îmi doresc să crească în România. În Japonia, curtoazia e dusă la extrem. Sunt foarte multe pronume și trebuie să te adresezi cu respect, cu curtoazie, încă de la vârste fragede. Să spunem că el, ca și copil e în clasa a III-a, deja copiilor de clasa a IV-a trebuie să li se adreseze cu respect.

Ca o paranteză, de aceea Japoneza e greu de învățat. Pentru că pronumele folosite și modul de adresare diferă în funcție de context și persoana cu care discuți.

Din această cauză – a curtoaziei excesive – nu există relații autentice. Fiecare e cu viața sa, cu problemele sale, nu poți discuta despre nimic. Se discută lucruri generale, dar nimic profund. Singura excepție e ”ieșitul obligatoriu la bere cu colegii”, când fiecare poate să-și înjure șeful, dar mâine se comportă toți ca și cum nimic nu s-a întâmplat, nimeni nu a auzit nimic, nu știe nimic.

De aceea acolo nu sunt relații, decât superficiale.

Și atunci, pentru copiii mei aș vrea să crească în acest mediu prietenos, din România.

Și mai e un lucru care se datorează tot curtoaziei excesive. Acolo nu ai dreptul să ai opinii, idei, să ieși în evidență. Pentru că se consideră rebeliune față de cei mai în vârstă. Sau că îți jignești șeful, dacă tu, ca angajat, ai o idee mai bună decât el.

Tocmai de aceea, nimeni nu face nimic nou, revoluționar acolo. Nu își asumă nimeni responsabilitatea. Japonezii au o cultură a ”golulului” – trebuie să îți dai seama despre ce e vorba – deși nu apare în vorbă, în artă, în muzică – și mai au o fugă de responsabilitate extraordinară.

Asta pentru că acolo, dacă spui că faci ceva, TREBUIE să faci. Și să reușești. Altfel, ești tras la răspundere. Ca exemplu: un politician dacă promite că face ceva și nu face, apoi s-a terminat cu cariera lui politică pentru totdeauna. De aceea NU iau inițiative, nu își asumă responsabilități, ca nu cumva să greșească și să fie trași la răspundere”, a explicat Andrei.

Soția sa ar fi de acord cu venitul în România, mai ales că atunci când au discutat despre căsătorie, au discutat și despre viitorul copiilor – în România.

Deși sunt puțini români în Japonia, Andrei încearcă să îi unească pe cei de acolo. Și cum altfel, dacă nu la un grătar.

„Rezidenți, în toată Japonia, cred că sunt undeva la 2500 de români. Deci nu sunt mulți români în Japonia. Dar noi, în Kobe, organizăm Grătarul Anual al studenților români. Anul acesta a fost ediția a VIII-a. Și logic – grătarul îl ți sub un pod- doar că la noi e pod feroviar și e TGV.  Așa că la grătare nu le duc dorul. Doar pâinii!”, a concluzionat râzând Andrei Herinean.

Acum e acasă, pentru o scurtă vizită. A donat și sânge pentru cei ce au nevoie, a revăzut prieteni dragi și se va reîntoarce în Japonia în perioada următoare.