13.7 C
Bistrița
luni, noiembrie 17, 2025

APEL UMANITAR: Bistrițean, tată a trei copilași, decedat în Germania! E nevoie de mobilizare!

Un bistrițean de 47 de ani și-a găsit sfârșitul într-un spital din Nurnberg. Acesta a lăsat în urma sa trei copilași și o soție îndurerată. Familia are nevoie de bani pentru repatrierea trupului și serviciul de înmormântare, cât și pentru a trăi.

 

Ioan Radu Moisă-Sîn-Gheorghe, un bistrițean de 47 de ani, a plecat în 2015 la muncă în Germania, în Nurnberg,  pentru a putea oferi familiei sale un trai mai bun. Acesta lucra ca și șofer pe TIR.

Cei trei copilași ai săi, de 8, 11 și 14 ani au răsplătit efortul tatălui, învățând bine, toți trei fiind elevi ai Colegiului Național Liviu Rebreanu. Aceștia locuiesc, împreună cu mama lor, Petronela, pe strada Spiru Haret din municipiu.

Acum o săptămână, viața familiei a fost zguduită din temelii. Rafael s-a trezit joia trecută, dimineața, cu niște dureri, și nu mai putea respira. A ajuns de urgență la spital, unde  a fost supus unei intervenții chirurgicale. Soția sa a lăsat copiii acasă și a plecat să fie alături de soț.

Operația la aortă nu i-a făcut însă bine. În loc să își revină, organele au început să cedeze pe rând iar ieri după-masă, Rafael, s-a stins din viață.

E nevoie de implicare!

Comunitatea de români din Nurnberg s-a mobilizat și au vorbit cu preotul bisericii ortodoxe din oraș să îi ofere cazare Petronelei, pe perioada cât a stat acolo.

Tot dintre aceștia au anunțat și redacția Bistrițeanul.ro pentru a cere sprijinul comunității bistrițene în repatrierea și înmormântarea lui Rafael. Și ei încearcă, așa cum pot, să ajute această familie.

Numai costurile de repatriere se ridică la 2000 de euro, la acestea adăugându-se și cele pentru serviciul de înmormântare.

Mai dureros este faptul că în acest moment, familia a rămas fără banii de trai. Petronela nici nu este de loc din Bistrița, astfel că nu au chiar pe nimeni care să îi ajute, sau să facă pregătirile necesare înainte ca trupul neînsuflețit să ajungă acasă.

Știm că v-ați mobilizat de fiecare dată când unul dintre noi a suferit, de aceea și de această dată vă cerem ajutorul, și vă rugăm frumos să vă deschideți inima și buzunarul, pentru a fi alături de cei trei copilași care și-au pierdut tatăl.

Cei care doresc să ajute familia aceasta sunt rugați să depună banii în următoarele conturi:

Pentru transport- cont de Germania

IOAN – RADU MOISA – SIN – GHEORGHE

Cont deschis la CommerzBank

Cod IBAN:  DE35 7604 0061 0615 431400

BIC: COBADEFFXXX

Pentru înmormântare- cont de România

SCURTU MIHAELA (sora Petronelei)

Cont deschis la BCR Neamț Precista

Cod IBAN RO35RNCB0678114026550014

BIC: RNCBROBU

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – Performanța, recunoscută: Alin Ioaneș și ROMBAT, premiați la Automotive Today Awards!

Compania ROMBAT a obținut o dublă recunoaștere prestigioasă în cadrul galei Automotive Today Awards 2025, organizată...

BCVO Logistics angajează Manageri de zonă, restaurantul Numa’ Bun caută Casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița

BCVO Logistics angajează manageri de zonă / planificatori transport! Restaurantul fast-food Numa’ Bun caută preparatori sandwich-uri / burgeri și casier! Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Fan Courier și Clinica Sanovil. Se caută economist, jurist, psiholog, infirmieră, asistent șef șantier și inginer instalații. Oferta completă - mai jos:

Profesioniștii de la WAXUS Imobiliare sunt alături de tine, de la prima idee de a-ți cumpăra un imobil, până devine proprietatea ta

WAXUS Imobiliare a ajuns și la Bistrița. Cu o experiență de câțiva ani în piața imobiliară,...