8.7 C
Bistrița
luni, martie 23, 2026

Aproape 10 milioane de euro, pentru ultimii 6,5 km din Poarta Transilvaniei

Astăzi s-a semnat contractul pentru ultima porțiune din proiectul de suflet al lui Radu Moldovan. Ultimii 6,5 km din Poarta Transilvaniei vor fi „înfrumusețați” cu aproape 10 milioane de euro. Lucrările vor începe însă abia peste câteva luni.

După lungi și îndelungate așteptări, contestații peste contestații, astăzi s-a semnat și contractul pentru ultimii kilometri din Poarta Transilvaniei.

Este vorba de 6,5 km, din Colibița, la stânga, până la Mița. Pentru această bucată de drum, tronsonul 2 din lotul I, se vor cheltui 9,4 milioane euro.

Timpul de execuție este de 19 luni, din care două luni proiectare. Totuși, lucrările nu vor începe decât în primăvara anului viitor.

Firmele care se vor ocupa de asfaltarea acestui tronson sunt SC DIMEX 2000 COMPANY și SRL – SC ELECTRO – URSA SERVCOM SRL.

Mă bucur când licitațiile sunt câștigate de firme din județul nostru. Aproape toate contractele semnate cu firme din alte județe au fost dezastruoase. De aceea, e bine că avem firme de profil și la noi, și lucrurile merg așa cum trebuie”, a mărturisit președintele CJ BN, Radu Moldovan.

Care este starea celorlalte tronsoane

Acesta a subliniat că dintre lucrările la Poarta Transilvaniei, cel mai problematic e lotul IV, unde firma face „puțin spre nimic”.

În ce privește loturile II și III, s-a turnat primul strat de asfalt pe 12 km din cei 17,1 ai lotului II și pe 6 km din cei 14,1 ai lotului III.

Tronsonul I din lotul I a fost finalizat de un an și jumătate, garanția lucrărilor fiind de 10 ani. În ce privește lotul V, s-a terminat perioada de proiectare, a fost verificat și deja e dat ordinul de începere a lucrărilor.

Finanţarea acestui proiect, de 85 de km, este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi / șoferițe de autobuz. NOI locuri de muncă, la BistriVet, Crama Jelna, Tinu House Art

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi sau șoferițe de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....