20.4 C
Bistrița
duminică, mai 17, 2026

Aproape 4.000 de bistrițeni în carantină sau izolare!

Situația privind COVID 19 e în dinamică. Conform raportului autorităților județene, la această oră, avem aproape 4.000 de bistrițeni aflați în carantină sau în izolare la domiciliu. 39 vor ajunge azi acasă, după ce perioada de carantinare le-a expirat și rezultatele le-au ieșit negative.

Autoritățile județene emit, o singură dată în zi, raportul privind evoluția numărului de persoane izolate sau încarantinate din cauză de COVID 19.

Astăzi, Prefectura Bistrița a anunțat că aproape 4.000 de bistrițeni se află în această situație. Bucurie mare e însă pe 39 de bistrițeni care azi își vor vedea familiile.

Conform informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, în județul nostru sunt la această oră:
– 195 persoane în carantină (în cursul zilei de azi vor ieși 39 de persoane)
– 3733 persoane în izolare la domiciliu
La nivel național, 1029 de persoane au fost diagnosticate cu CoVid-19, dintre care 94 au fost vindecate, iar 24 persoane au decedat” au transmis autoritățile județene.

În momentul de față, cei care vin din afară țării, din Franța, Italia, Germni, Spania sau Iran INTRĂ AUTOMAT în carantină instituționalizată. Cei ce vin din alte zone, intră în IZOLARE.

Rugăm cetățenii județului nostru să aibă în vedere prevederile ORDONANȚEI MILITARE nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19 – https://bn.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/23/2020/03/ordonanta-militara-3-2020.pdf

  • Pentru informațiii despre noul Coronavirus vă rugăm accesați pagina: https://bn.prefectura.mai.gov.ro/informatii-referitoare-la-coronavirus/
  • Vă rugăm să nu uitați de 0800800358 – linia verde, unde cetăţenii pot primi informaţii despre situaţiile legate de COVID – 19.
  • Programul de funcţionare al liniei verde este zilnic, între orele 08.00 şi 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
  • Românii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar pentru situaţii de urgenţă, iar pentru solicitarea de informaţii să apeleze linia TELVERDE.
  • De asemenea, puteți apela și numerele de permanență ale Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud: 0263217337 și 0263217309 – telefoanele la care cetățenii care se întorc din străinătate în județul Bistrița-Năsăud pot primi lămuriri legate de transport/izolare/carantinare, după caz” mai anunță Prefectura Bistrița.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...