3.5 C
Bistrița
joi, februarie 13, 2025

Aquabis: Defecţiuni în Beclean şi Sîngeorz-Băi. Cât timp vor fi afectaţi locuitorii

Au survenit unele defecţiuni la reţeaua de distribuţie a apei în Beclean şi Sîngeorz-Băi. Cât timp vor fi afectaţi locuitorii:

Astăzi, 20 decembrie 2019, între orele 12.00 – 16.00, se va sista TOTAL furnizarea apei potabile în Beclean, pe strada G. Coşbuc, pentru efectuarea unor lucrări de remediere a unei defecţiuni.

Între orele 12.30 – 19.00, se va sista furnizarea apei potabile şi în oraşul Sîngeorz-Băi. Va fi afectat Cartierul Stejarului – TOTAL, strada Izvoarelor – TOTAL și strada Republicii – PARȚIAL.

Măsura este necesară pentru remedierea unei avarii accidentale.

În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi  ai apei (creşterea turbidităţii).

Locuitorii afectaţi de această măsură sunt sfătuiţi ca – înainte de consum – să lase apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.

S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul  apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi  0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.

STEWO Năsăud angajează asistent manager și controlor calitate. Depozitul AnnaFiori caută grădinar calificat

Depozitul de Flori AnnaFiori.ro Sărata angajează grădinar CALIFICAT pentru perioada 1 martie – 1 noiembrie. STEWO Năsăud are nevoie de un Asistent manager și un Controlor Calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, Clinica SANOVIL Bistrița și Fan Courier:

18GYM deschide o sală de fitness ultra-modernă în Bistrița, în OK Shopping Center 

O experiență premium la prețuri accesibile, într-un mall nou și modern: 18GYM, lider național în industria fitness-ului, aduce un nou standard de performanță și calitate în Bistrița, odată cu deschiderea unei săli de fitness ultra-moderne în OK Shopping Center – cel mai nou mall din oraș.