8.8 C
Bistrița
miercuri, aprilie 8, 2026

Aștepți prea mult la Urgențe? Medicul și spitalul ar putea primi amenzi! Cum comentează conducerea Spitalului Județean

Medicii din Urgențe care lasă pacienții să aștepte prea mult pe hol, peste intervalul de timp prevăzut de lege, vor fi amendați, la fel și Spitalele unde se va întâmpla asta. Cum comentează conducerea Spitalului Județean de Urgență noile prevederi legale:

Hotărârea de Guvern adoptată ieri vine să modifice și să completeze HG nr. 857/2011 privind stabilirea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice.

Potrivit acesteia, personalul medical care lasă pacienții ce se prezintă la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalului să aștepte prea mult ar putea primi amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei. Și spitalele vor fi amendate, cu sume cuprinse între 20.000 și 30.000 de lei.

Legislația prevede și timpii de așteptare considerați normali, în funcție de gravitatea cazurilor care ajung la UPU. Timpii legali de așteptare la UPU sunt cuprinși între 0 și 240 de minute. Despre cum se stabilește ordinea de la Urgențe a vorbit doctorul Tiberiu Tudor la Bistrițeanul LIVE. Mai multe detalii AICI.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, nu vede cu ochi buni această prevedere legală, susținând că ar putea duce la nefuncționalitatea a jumătate din Unitățile de Primiri Urgențe din țară:

„Vreau să văd prima amendă. Părerea mea e că după, medicii vor refuza să mai facă gărzi peste prevederile legale, ceea ce va face ca cel puțin jumătate de UPU din țară vor deveni nefuncționale. De ce nu se intervine pe adresabilitatea abuzivă, să stabilească în mod concret diagnosticele de urgență și să amendeze pe cei care apelează la UPU în mod abuziv”,  a declarat Gabriel Lazany.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Gustul tradiției autentice, la TURMA: Se pot face comenzi de Paște – online sau în magazinele din Bistrița și Cluj

Dacă vrei să aduni de Paște pe toată lumea în jurul mesei, încearcă preparatele de la...