9 C
Bistrița
duminică, martie 22, 2026

Au început lucrările la heliport. Accesul autoturismelor în curtea spitalului ar putea fi interzisă

Heliportul care va fi amenajat pe acoperișul Spitalului Județean de Urgență Bistrița prinde contur. Lucrările încep chiar astăzi, șantierul urmând să ocupe inclusiv o parte din locurile de parcare, fapt ce ar putea duce la interzicerea totală a accesului cu autoturisme în curtea spitalului.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, astăzi au început lucrările la heliportul care va fi amenajat pe terasa superioară a unității medicale. În prima etapă vor fi efectuate lucrări de desfacere a șarpantei și a hidroizolațiilor.

„Aceste lucrări sunt generatoare de zgomote puternice și pot produce un disconfort major pacienților și personalului medical, motiv pentru care facem apel la toată înțelegerea acestora”, transmite managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.

De asemenea, acesta a anunțat că urmează să fie instalate o serie de echipamente și utilaje grele necesare execuției, organizarea de șantier urmând să ocupe o parte din locurile de parcare ale spitalului.

Așa se face că pe perioada de desfășurare a lucrărilor accesul autoturismelor în spital va fi limitat, putând exista și perioade de restricționare totală.

Foto: Gabriel Lazany

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....