9.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Tinerii din Bistrița continuă să ofere „mostre de violență” în public: Două copile își cară pumni și palme lângă un club

Două copile au fost surprinse în spatele unui club din municipiu în timp ce-și cară palme și pumni. Spectatori sunt prietenii celor două, care nu prea dau semne că ar vrea să intervină. Scenele sunt însă filmate și ajung pe rețelele de socializare…

Pălmi, picioare, pumni și tras de păr, așa au încercat să-și rezolve două copile problemele în acest sâmbătă noaptea, în spatele unui club din Bistrița.

Prietenii celor două au asistat la scene, le-au filmat și le-au pus pe rețelele de socializare și nu prea s-au grăbit să intervină și să le despartă pe tinere.

Nu este prima dată când tinerii și adolescenții se iau la bătaie în spațiile publice, iar filmulețele ajung pe rețelele de socializare și chiar la poliție, transformându-se în dosare penale.

În primul weekend din luna mai, câțiva tineri terorizau alți tineri, într-un parc din Bistrița. Scopul era de această dată jaful. Doi tineri au ajuns la spital cu răni serioase la față și cap, unul dintre ei fiind împușcat cu un pistol cu bile. Mai multe despre acest incident puteți citi mai jos:

BISTRIȚA: Amenințați cu o armă și loviți, în plină stradă, pentru a li se fura lucrurile

 

 

ARTICOLE SIMILARE

16 COMENTARII

  1. Adolescentii de astazi cu telefoane de 6-7mii de lei, sfidand profesorii, fardandu -se, consumand alcool si droguri, cu o educatie precara si cu un vocabular redus….. Sa nu ne miram ca asistam la astfel de scene! Noroc ca mai exista acel procent de 10-15 % care , stie ce vrea, care cauta mereu un sens al vietii, care incearca sa depaseasca diverse limite….Daca nu oprim acest haos premeditat de foarte multa vreme, tara asta se va duce la fund! Si e pacat! Am avut o pleiada de barbati de Stat, Regi si Regine adevarate modele, intelectuali”‘ pur sange”‘….mai avem si acum…..Nu stim sau nu putem?,sa orientam tineretul sa-si insuseasca valorile traditionale, identitatea, trecutul istoric real!, valorile fundamentale ale umanitatii, valorizarea binelui, credinta, smerenia….Pacat….!

    • Ala 10-15% procent dintre tineri care stiu ce vor si pleaca definitiv nu cred ca ne ajuta cu nimic ca natie.
      Suntem dusi deja la fund, doar ca nu realizam înca.

      • trageți tara asta pe cur de la comunism in coace, de la cine sa invete fetele cand profesorii fac greva cand au salarii ca toata Romania si alocațiile sunt de toata jena. Va rog frumos sa terminati cu comentariile aiurea deoarece nu va ajuta pe nimeni vorbele voastre de 2 bani.

    • daca copilu tau se drogheaza nu înseamnă ca toti fac acelasi lucru, copii de genu merg la lucru pentru telefoanele acelea scumpe, daca nu ti permiti, comentezi

  2. Sa nu ne mai miram de copii când adulții cu familia fac la fel! Ajung sa se drogheze ,sa filtreze cu alții,relații extraconjugale…de la cine sau ce să învețe copiii? Lumea e tot mai rea ! Sa nu mai zicem de fetițele care ies „dezbrăcate ” în orașe …e plin clubul de curve și drogați!!!!!!!!

  3. vand parfunuri ieftine…daca puti dai un fas….si esti ok …nu e novoie de bataie…..daca puti dintotdeauna versi sticluta pe tine..si esti ca noua !

  4. Nu cred ca privește pe nimeni ce fac “fetele” in tipul lor liber, sau cum se îmbracă. Plus ca nu s a zis zis nimic de consumarea drogurilor sau alcoolului așa ca eu zic sa nu ne mai dam cu părerea aiurea☺️

  5. Localul trebuie inchis de urgenta. Cum comenteaza patronul localului ca vinde bauturi alcolice unor copii minori, de ajung intr-o stare avansata de ebrietate? Primul care trebuie sa raspunda penal, intr-o justitie corecta, e partonul localului si barmanul care serveste niste copii minori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.