4.3 C
Bistrița
luni, martie 2, 2026

Bărbat din Bistrița, după gratii, după ce și-a bătut soția. Altul s-a ales cu dosar penal

Un bărbat din Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-a agresat și amenințat soția. Altul, din Lunca Ilvei, s-a ales cu dosar penal.

Ieri, în urma cercetărilor și probelor administrate, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 29 de ani, din municipiu, cercetat pentru violență în familie și amenințare.

În fapt, la data de 15 august a.c., în urma intervenției la un eveniment sesizat prin 112, polițiștii au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu. Acesta și-ar fi agresat și amenințat soția”, potrivit IPJ BN.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă.

Un alt bărbat, din Lunca Ilvei, și-a agresat soția, pe fondul unor neînțelegeri.

La data de 28 august a.c., polițiștii de la Postul de Poliție Lunca Ilvei au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că a fost agresată de soț.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, la data de 19 august a.c., un bărbat de 26 de ani, din Lunca Ilvei, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soția sa, pe fondul unor neînțelegeri, ar fi agresat-o.

În urma celor constatate, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului și au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, Postul Poliție Lunca Ilvei”, informează IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Până la 16% reducere la piese esențiale pentru Škoda ta, doar la Materom Automotive

Șoferii din Bistrița care dețin un automobil Škoda mai vechi de 4 ani au, în această primăvară, un motiv în plus să treacă pragul service-ului autorizat din Cartier Viișoara. MATEROM AUTOMOTIVE lansează o ofertă limitată (valabilă până la 30 Aprilie), cu reduceri între 5% și 16%* la piese de schimb esențiale...

Șapa mecanizată semiuscată de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: Secretul unei pardoseli perfect drepte și eficiente!

Sunteți în plin proces de construcție sau renovare? Atunci știți deja că baza unei case de calitate începe de la sol. Echipa ARCSIM CONSTRUCT Bistrița, cu peste 20 de ani de experiență, este cea la care puteți apela cu încredere când vine vorba despre șape mecanizate semiumede (semiuscate). Aceasta produce materialul direct pe șantier, cu pompa proprie, totul fiind realizat mecanizat, rapid și controlat.

Târgul de nunți ”Magia Nunților” te așteaptă la Giulia Bistrița! Poți câștiga rochia de mireasă mult visată sau costumul de mire dorit

Ediția de primăvară a târgului de nunți ”Magia Nunților” va avea loc la Restaurant Giulia în...