15.1 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Bărbat reținut după ce a trimis unor persoane imagini cu fosta prietenă, în ipostaze intime

Un bărbat de 47 de ani a fost reținut ieri pentru 24 de ore după ce a distribuit unor persoane, prin intermediul rețelelor de socializare, imagini în care apărea, în ipostaze intime, fosta lui prietenă, o femeie din Bistrița.

La data de 28 mai a.c., pentru documentarea faptelor și administrarea probelor într-o cauză penală, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Bistrița-Năsăud, într-un dosar în care cercetările sunt efectuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violarea vieții private.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada septembrie 2022 – martie 2024, un bărbat, de 47 de ani, ar fi distribuit unor persoane, prin intermediul rețelelor de socializare, imagini în care apărea, în ipostaze intime, o femeie din Bistrița, cu care ar fi avut în trecut o relație de prietenie”, potrivit IPJ BN.

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 20 de adaptoare și carduri de memorie, telefoane mobile, un laptop, precum și înscrisuri cu valoare probatorie pentru cauză.

Tot ieri, bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost condus la audieri, fiind ulterior reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: