6.1 C
Bistrița
vineri, februarie 13, 2026

FOTO Baza sportivă de la Prundu Bârgăului este gata! Cum arată bijuteria cu teren de fotbal, tribune și terenuri de sport

Lucrările de la Baza Sportivă de Tip 1 de la Prundu Bârgăului au fost finalizate. Recepția lucrării a fost semnată astăzi, iar inaugurarea va avea loc când condițiile meteo vor fi optime pentru sportul în aer liber.

Baza sportivă, conform standardelor impuse de Compania Națională de Investiții, are un teren de fotbal omologat UEFA și FRF cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori, teren sportiv mic tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis, o clădire administrativă și pentru vestiare, parcare pentru autovehicule și autocare.

Lucrarea a fost asigurată de Compania Națională de Investiții. Statul român s-a angajat în construirea a 400 de baze sportive în medii rurale și urbane, iar cea din Prundu Bârgăului face parte dintre ele.

Baza Sportivă a fost construită de Amicii Building.

Pentru încurajarea celor mici care se vor pregăti la Prund, pe unul dintre pereții clădirii din incinta bazei sportive au fost pictați trei fotbaliști din județul Bistrița-Năsăud care au făcut performanță la cel mai înalt nivel, respectiv Gavril Pele Balint, Viorel Moldovan și Lucian Sânmărtean.

„Astăzi, a fost semnată recepția le terminarea lucrărilor la obiectivul de investiții ” Construire bază sportivă Tip 1, Varianta V1 în comuna Prundu Bârgăului, județul Bistrița Năsăud”, cu finanțare asigurată prin Compania Națională de Investiții.

Noua bază sportivă dispune de un cele mai noi și moderne dotări pentru desfășurarea activităților sportive, urmând ca în cel mai scurt timp să fie dată spre utilizare, suprafețele de joc putând să asigure desfășurarea mai multor sporturi (fotbal, handbal, volei, tenis, baschet, etc.).

Pe această cale, ținem să mulțumim echipei AMICII BUILDING pentru calitatea execuției lucrărilor precum și pentru termenul record în care au finalizat investiția!

MENS SANA IN CORPORE SANO!”, a scris primarul din Prundu Bârgăului, Doru Crișan pe pagina sa de Facebook.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos: