23.2 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Firma care are în proprietate fosta bibliotecă ar fi cerut demolarea clădirii de 7 ori!

În cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri au ieșit la iveală planurile SRL-ului care a cumpărat clădirea în care a funcționat ani buni Biblioteca Județeană. Se pare că firma clujeană ar fi cerut de 7 ori aviz de demolare a clădirii. Mai mult, aceasta se judecă momentan cu instituția pentru emiterea acestui aviz.

Reprezentanul ONG-ului Bistrița Civică Marius Bălan a fost prezent ieri la ședința ordinară de Consiliu Local și a cerut consilierilor să nu permită demolarea clădirii de pe strada Gării, care a adăpostit ani buni Biblioteca Județeană.

În discuție a intervenit și secretarul municipiului Floare Gaftone care a făcut cunoscut faptul că firma Actor Assets care deține clădirea a cerut de 7 ori aviz pentru demolare:

„Am luat legătura cu Direcția de Cultură, iar firma Actor Aset SRL a cerut de 7 ori aviz pentru desființare. Comisia zonală de monumente istorice a respins de fiecare dată, cu mențiunea că niciun membru din comisie n-a votat pentru desființare”, a explicat Floare Gaftone.

Mai mult, societatea respectivă a acționat în judecată Direcția Județeană de Cultură, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice și Ministerul Culturii, solicitând eliberarea avizului de demolare. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Cluj, la mijlocul anului trecut.

Petiția depusă de Marius Bălan la Primăria Bistrița a  fost semnată de mai multe instituții, printre care și Inspectoratul Școlar, Direcția Județeană pentru Cultură sau Protopopiatul Ortodox Român Bistrița.

Discuțiile l-au înfuriat atât pe viceprimarul municipiului Sorin Hangan, cât și pe Florin Urîte, președinte de ședință. În cele din urmă, acesta i-a solicitat ecologistului să părăsească sala, amenințându-l cu gardianul instituției.

Ședința de Consiliu Local o puteți urmări mai jos:

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: