Rar mi-a fost dat să văd la televizor atâta hoție în handbal. Prin anii ’70 am plâns în fața televizorului după ce Cristian Țopescu striga deznădăjduit „Mare nedreptate!”, la un meci de handbal masculin Borac Banja Luka-Steaua.

Mi-au dat lacrimile și acum după ce Muntenegru – România, la CE de handbal feminin, s-a terminat 35-34.

Când ești înfrânt pe valoare este bine să nu comentezi. Cănd ești furat legal așa cum face Schweighoffer cu pădurile țării simți revolta aceea benignă care-ți macină fiecare neuron și te abții zadarnic să nu dai frâu liber instinctelor primare.

Am menționat Schweighoffer intenționat pentru că arbitrele partidei au aceeași naționalitate. Țara valsului l-a dat omenirii pe Mozart, admirăm Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, ne grăbim să lăudăm castelul Schönnbrün și uităm că eleganța declarată a unui popor care l-a dat lumii și pe Adolf H. se poate scufunda iremediabil când onoarea străbate fluierul unui arbitru conceput să suporte suflarea umană prin prisma unor decizii ce nu pot fi contestate.

Fetele noastre au jucat bine, atât de bine cât o duce țara asta unde sportul trăiește acum din amintiri sau din perfornanțele lui David Popovici.

Orice speranță la o recunoaștere continentală este posibilă doar prin geniu, iar la noi geniul a cunoscut durerea, nicidecum fastul seratelor vieneze.

De ce nu am învins Muntenegru? Putem spune că Bazaliu a tras o torpilă aiurea, că Pristăvița a dat un gol și a greșit la patru, dar orice autocritică pălește în fața unui arbitraj părtinitor. N-am avut șanse? Nu ne-au dat șanse! Arbitrele au fost setate pe șmecherie, golăneală, nesimțire.

Dacă Norvegia sau Franța aveau parte de un asemenea arbitraj, cele două individe din Austria intrau în șomaj sportiv si cerșeau o partidă prin nu știu ce land unde prioritar este schiul.

Nu, nu a fost furt din avutul obștesc, ci din avutul sportiv al Europei. Olanda nu ne vrea în Schengen, Austria nu ne vrea în topul handbalului. Ni se închid porțile ca la cerșetori și alungați acasă pentru că unii semeni de-ai noștri au halit cândva lebede.
Ei fac recurs la istorie, noi n-avem dreptul să spunem nimic. Înghițim batjocura precum o ceafă la grătar visată pe timpul lui Ceaușescu.

34-35 cu Muntenegru. Mare nedreptate având la bază hoția si prejudecățile, iar noi stăm și ne gândim că nu-i bai, avem un președinte mut, un prim-ministru la marginea plagiatului, dar bine că-l avem pe Bulă. Mai râdem și noi când și când într-o țară tristă care nu a uitat că Miorița, Desteaptă-te române și Atât s-a putut sunt parte dintr-un ADN inofensiv, permisiv pe care scrie cu litere mari…DESTIN.

Bravo, fetelor! Ați valsat frumos! Ca la Viena. Dar n-ați avut invitație la bal.