11.6 C
Bistrița
joi, iunie 18, 2026

BISTRIȚA: Concert de flaut și orgă, mâine, la Biserica Evanghelică

Marți, 29 iulie 2025, de la ora 19.00, suntem invitați la un concert special de flaut, orgă și voce, la Biserica Evanghelică din Bistrița. Protagoniste sunt Erika Klemm și Irene Roth-Halter (Elveția). 

Parohia Evanghelică CA din Bistritța organizează un concert special de orgă, flaut și voce. 

Concertul are loc mâine, 29 iulie, de la ora 19.00.

Erika Klemm a studiat muzica timpurie la Conservatorul din Maastricht (Olanda), unde a obținut un masterat în flaut drept și pedagogie instrumentală și un masterat de concert. A studiat, de asemenea, și la Conservatorul din Aachen.

A susținut numeroase concerte alături de formații muzicale din România și străinătate. De peste 20 de ani concertează împreună cu ansambluri din București, Cluj-Napoca, Sibiu, ajungând de câteva ori și pe scena Ateneului Român.

Irene Roth-Halter a studiat pianul și orga la Universitatea de Muzică din ZurichA urmat studii suplimentare la Lausanne, participând la cursuri de măiestrie internaționale cu H. Vogel, G. Bovet, P. Kee, L.F. Tagliavini etc. pentru orgă. A lucrat ca organistă în Thalwil și la Bazilica Sf. Ulrich din Kreuzlingen. În 1999, a fost numită și organistă la Biserica Sf. Ștefan din Konstanz. Este lector de muzică pentru pian și orgă la Universitatea din Thurgau.

A susținut numeroase concerte ca organistă, pianistă, clavecinistă și muziciană de cameră – în Elveția, Germania, Italia, Ungaria, Austria, Olanda, România. A câștigat numeroase concursuri și burse.

Vă invităm cu drag la un concert de muzică barocă pentru orgă, flaut și voce. Intrarea este liberă. Cei care doresc pot face o donație benevolă pentru susținerea muzicii bisericești”, a transmis Parohiaa Evanghelică C.A. Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...