5.5 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

BISTRIȚA: Concert extraordinar – O harpă de poveste

Primăria Municipiului Bistrița și Palatul Culturii vă invită la un concert special duminică, 4 iulie, de la ora 19.00.

Protagoniști sunt Adriana Cîlțea (harpă), Oxana Corjos (pian) și Petru Pane (clarinet). 

Harpa de poveste construită în 1827 de faimosul fabricant de instrumente muzicale Erard şi-a început călătoria în România în urmă cu aproape un secol.

În 4 iulie, Turneul naţional „O harpă de poveste” (ediţia a II-a) se încheie la sinagoga din Bistrița. 

Născută în anul 1993, Adriana Cîlțea a studiat la Colegiul Național de Arte ,,Dinu Lipatti”.  A absolvit Colegiul Național de Muzică ,,George Enescu”. Primele sale recitaluri și interviuri au fost susținute la Casa Radio.

În anul 2018 a terminat studiile la Universitatea Națională de Muzică din București. Au urmat  numeroase recitaluri solo și camerale la instituții prestigioase precum Palatul Suțu, Ateneul Român, Institutul Cultural Maghiar, Casa Radio, Filarmonica de Stat Sibiu sau Sala Palatului.

Proiectul O harpă de poveste aduce pe scenă povestea unui instrument original, construit în 1827. Harpa s-a păstrat într-o stare excepțională și a aparținut unei familii cu adânci rădăcini muzicale din România. E vorba de familia Iuşceanu-Corjos.

Turneul O harpă de poveste ne propune parfumul muzical al epocii de început de secol al XIX-lea. Vom avea ocazia să ascultăm la Sinagoga din Bistrița o antologie de lucrări pentru harpă solistă, în dialog cu clarinetul sau împletindu-și particulele sonore cu delicateţea pianului…

Ajuns în România în urmă cu mult timp, instrumentul păstrează inscripţia primelor harpe construite de manufactura fraţilor Erard din Londra. Aceștia erau, în acel moment, furnizori ai casei regale franceze şi ai casei imperiale ruse.

Se povestește că această harpă a rămas pe teritoriul actualei Românii, fiind luată de la un ofițer german aflat în retragere la finalul celui de-al doilea război mondial. În schimb acesta ar fi oferit un sac de merinde. Harpa a fost coborâtă dintr-o căruță, pe ulița unui sat din vestul Transilvaniei, în care se afla ofițerul ta în timpul retragerii armatei germane din 1944…

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.