19.5 C
Bistrița
marți, iunie 16, 2026

Bistrița: Vrei vinieta albastră sau prelungirea abonamentului de parcare? Trebuie să-ți plătești înainte impozitul pe mașină:

Primăria Bistrița a modificat regulamentul parcărilor și introduce o nouă condiție pentru cei care vor să-și prelungească abonamentul pentru pacare sau să-și achiziționeze vinieta albastră. Șoferii nu trebuie să aibă datorii la plata impozitului pe autoturism pe anul precedent. La achiziționarea vinietei albastre sau la prelungirea abonamentului trebuie să prezinte un certificat fiscal.

În ultima ședință de Consiliu Local a fost modificat regulamentul de funcționare a parcărilor. Printre modificări se numără obligativitatea achitării impozitului pe mașină, înainte de solicitarea prelungirii abonamentului de parcare sau a achitării vinietei albastre.

Practic, cei care vor să își cumpere vinieta albastră sau vor să își prelungeasă abonamentul de parcare trebuie să aibă plătit impozitul auto pe anul precedent și să prezinte la casierie un certificat fiscal, la plata vinietei albastre sau a abonamentului.

„Se doresc introducerea unei condiții, care să sprijine încasarea debitelor restante la bugetul local, respectiv a plății impozitelor pentru autoturismul/autoutilitara pentru care se solicită loc de parcare sau vinietă albastră, datorită faptului că încasările la bugetul local din impozitele aferente autoturismelor sunt de aproximativ 45%. Astfel, proiectul propune introducerea unor prevederi conform cărora vor putea beneficia de achiziționarea vinietei albastre, de atribuirea unui loc de parcare de reședință, respectiv de prelungirea tarifelor de utilizare a parcărilor de reședință, persoanele care fac dovada achitării impozitului pentru autoturismul/autoutilitara pentru anul precedent, prin prezentarea unui certificat fiscal eliberat de Direcția Economică – Venituri din cadrul Primăriei municipiului Bistrița”, se arată în proiectul de hotărâre.

De asemenea, vor apărea și noi panouri cu semnalizarea obligativității plății taxei de parcare pe străzile Libertății, Calea Moldovei, Valea Budacului, Valea Jelnei, Valea Ghinzii, dar și în Subcetate.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. sa mai stam la coada la alt ghiseu ca sa dovedim ca am platit impozitele cand acest lucru se vede in sistemul lor si se poate verifica cu cateva clikuri ? este noaptea mintii , altii rezolva tot online iar noi ne plimbam de la un sediu la altul ca sa putem parca la bordura unde mai e loc ?

  2. Poate ne explica D-nul Primar, de ce avem nevoie de certificat de atestare fiscala de la taxe si impozite, cand acolo platim si vigneta albastra. Oare trebuie sa ducem si dosar plic sau cu sina ????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...