29.8 C
Bistrița
sâmbătă, august 15, 2026

Bistrițenii, campioni la un concurs de pescuit în Ungaria. Au stabilit și un nou record

Trei echipe de pescari bistrițeni au realizat o captură impresionantă, de  peste 7,3 tone de crap, la Cupa Beta Mix, pe lacul Prodi, în Ungaria. Echipa Midavo a prins peste 3,7 tone și a doborât recordul mondial.

În acest sfârșit de săptămână, celebrul carpodrom Prodi din Ungaria a găzduit Cupa Beta Mix Carp Fishing.

Bistrițenii prezenți la concurs au surprins prin îndemânare, adjudecându-și primele trei locuri în clasament. Au ajuns pe podium în urma unui maraton de pescuit de 96 de ore.

Echipa Midavo, clasată pe locul I, a reușit performanța unui nou record mondial, cu o captură de 3775 kg de pește, cu 549 kg peste cel stabilit anterior. Din această echipă au făcut parte: Mic Ioan, Badiu Stelian ,Petruse Cristian și Dohotar Cătălin

Echipele bistrițene As la Crap și Maalula au cucerit celelalte două medalii: argint, respectiv bronz. Au reușit performanțele a două capturi impresionante de pește:  Maalula – 1930 de kg, iar As la Crap – 1620 kg.

Hosu Adrian, Roșcăneanu Paul, Bogdan Vlad și Bogdan Moldovan sunt bistrițenii care au făcut parte din Echipa Maalula.

Din echipa As la Crap au făcut parte Adrian Seni, Ciocan Alex, Csaba Attila, și Ionuț Sas.

Beta Mix este o nadă specială acceptată în concursurile de pescuit sportiv. La competiția din Ungaria, bistrițenii au utilizat același tip de nadă. Astfel, As la Crap și-a reconfirmat calitatea de producător de nadă bună cu rezultate excelente în Europa.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Bistritenii au fost campioni si chiar au stabilit un nou record mondial in pescuitul la crap 3751kg de peste prins in 96 h dar a fost echipa Mivado Carp Fishing.

  2. Felicitări echipelor bistrițene! Vreau doar sa fac o mica corecție la acest articol. Echipa de pe loc 1, cei de la Mivado, au pescuit cu nada produsa de ei… . 👍

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.