12.7 C
Bistrița
vineri, mai 10, 2024

Bogdan Ivan, despre scandalul din jurul tezei sale de doctorat: CNACTDU mi-a solicitat anumite completări, până în februarie 2024. Le voi face!

Bogdan Ivan, cel mai tânăr ministru al cabinetului Ciolacu, se află de câteva zile în centrul atenției, după ce presa centrală a scris despre teza sa de doctorat.

Mai multe publicații au transmis că CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare) a invalidat decizia Universității București de a-i acorda titlul de doctor lui Bogdan Ivan.

Teza sa de doctorat se intitulează Aspecte ale specificului organizațional al României, modele socio-organizaționale de actualizare a politicilor de resurse umane în rândul funcționarilor publici, coordonatorul științific fiind profesorul Vasile Dîncu, fost ministru PSD al Apărării.

Detalii despre acest subiect puteți citi AICI sau AICI.

Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, ministrul Bogdan Ivan a confirmat faptul că „În urma susținerii tezei de doctorat, comisia de evaluare – formată din profesori universitari de la mai multe universități – a trimis recomandarea de a se acorda titlul de doctor.

În urma analizei CNACTDU, s-au solicitat anumite completări în termen de 12 luni, până în februarie 2024. Completări pe care le voi face în termen și voi depune din nou lucrarea”, a explicat Bogdan Ivan pentru Bistrițeanul.ro.

Ivan Bogdan Gruia a fost numit ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării. în cabinetul condus de Marcel Ciolacu. A absolvit Facultatea de Științe Politice la Cluj. A urmat un masterat de Științe Politice tot la UBB. 

În 2016 s-a înscris la doctorat la Universitatea București, Facultatea de Științe Politice.

Bogdan Ivan are 33 de ani, fiind implicat în politică de la 21 de ani. 

A fost consilier al președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, între 2012-2020, iar din 2020 a fost deputat PSD BN.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Cât prin sate transilvane,
    Pătrund fantezii obscene,
    Hai să ne pensăm, Ivane,
    La salonul de sprâncene.

    Să jucăm în drum pe sate,
    Cum făcea Ivan Turbincă,
    Sprâncenele compensate
    Să se schimbe în lozincă.

    Iar de vom ține discursuri
    Și strigăm când ne iubim,
    Din tribuni, cu neajunsuri,
    Demni miniștri – devenim.

  2. Nu e chiar asa simplu dacă după sustinerea publică a tezei de doctorat comisia de evaluare din cadrul Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) constată că lucrarea nu îndeplineste criteriile pentru acordarea DIPLOMEI DE DOCTOR. Chiar dacă se recomandă refacerea tezei , rămâne rușinea invalidării unei teze de doctorat care este cu atât mai mare în cazul lui Ivan-Bogdan Gruia, dat fiind faptul că acesta este și ministru al cercetării. „Vasile Dîncu are o parte importantă din vină deoarece a supervizat teza de doctorat și putea semnala eventualele erori” , după cum a precizat un fost membru al CNATDCU .
    Evaluarea unei teze de doctorat de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) se face de catre o comisie de specialitate formată dintr-un presedinte si evaluatori 3 membri ai comisiei, în funcţie de tema tezei de doctorat. În cazul tezelor care tratează subiecte multidisciplinare sau interdisciplinare, numărul evaluatorilor poate fi suplimentat şi aceştia pot face parte din mai multe comisii de specialitate ale CNATDCU. Membrii comisiei de evaluare fac analiza tezei de doctorat pe baza următoarelor criterii:
    a) relevanţa ştiinţifică;
    b) impactul potenţial al rezultatelor şi măsura în care teza aduce contribuţii substanţiale la cunoaştere în domeniul respectiv ;
    c) originalitatea şi caracterul inovativ sau creativ şi măsura în care candidatul demonstrează abilităţi de gândire critică independentă; (analiza tezei de doctorat cu programe specializate în verificarea originalităţii si depistarea plagiatului)
    d) măsura în care candidatul a utilizat în mod adecvat metodele şi metodologiile de cercetare;
    e) măsura în care modalitatea de prezentare a informaţiilor în cadrul tezei este adecvată;
    f) măsura în care candidatul demonstrează înţelegerea literaturii relevante în domeniu şi familiarizarea cu aceasta;
    g) măsura în care rezultatele prezentate în teză au fost publicate sau acceptate spre publicare, în urma evaluării de către evaluatori externi (prin peer review), ori stau la baza unor cereri de brevet sau a unor aplicaţii ori măsura în care rezultatele prezentate în teză au potenţialul de a fi publicate în acest fel sau de a fi aplicate;
    h) respectarea normelor de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare.

    In cazul lui IVAN BOGDAN-GRUIA, teza sa de doctorat nu a îndeplinit criteriile ştiinţifice şi a fost respinsă de către specialiştii CNATDCU.
    Este vorba de teza de doctorat cu Titlul : ASPECTE ALE SPECIFICULUI ORGANIZAȚIONAL AL ROMÂNIEI. MODELE SOCIO-ORGANIZAȚIONALE DE ACTUALIZARE A POLITICILOR DE RESURSE UMANE ÎN RÂNDUL FUNCȚIONARILOR PUBLICI

    DATA SUSȚINERII: 02/09/2022
    ORA SUSȚINERII: 10:00
    LOCUL SUSȚINERII: Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
    DOMENIUL: Sociologie

    Autorul tezei de doctorat: IVAN Bogdan-Gruia
    Conducătorul științific: Prof. dr. Vasile DÎNCU (Universitatea București)
    Președinte comisie: Conf.dr. Darie CRISTEA (Universitatea București)
    Referenți oficiali:
    Prof. dr. Valentina MARINESCU (Universitatea București)
    Prof.dr. Nicu GAVRILUȚĂ (Universitatea Al. Ioan Cuza din Iași)
    Prof.dr. Dan CHIRIBUCĂ (UBB Cluj-Napoca)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro. 

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):