Cum în Bistrița nu am avut parte de zăpadă până acum, cei care au vrut să se bucure de covorul alb au luat cu asalt zonele unde natura a fost mai generoasă. Astfel, bistrițenii au profitat de zăpada depusă la Tihuța, Colibița sau Valea Blaznei. Un șofer a rămas blocat pe un drum forestier.
VIDEO: O provocare pentru iubitorii de animale, în ianuarie! Sute de ciori, survolând cerul Bistriței
Un stol de aproape 800 de ciori a fost surprins survolând cerul Bistriței, zilele trecute. Un activist de mediu ne dezvăluie o metodă eficientă pentru a le număra. De asemenea, se lansează și o provocare inedită pentru bistrițeni:
Planuri mari pentru Colibița. Stațiunea va fi „legată” de Tihuța printr-un domeniu schiabil
Autoritățile locale și județene nu renunță la ideea de a lega Colibița, una dintre cele mai căutate destinații din județ, de Tihuța. Acest lucru se va realiza printr-un domeniu schiabil. Una dintre variantele de proiect propusă pentru materializare este estimată la 16 milioane de euro.
2021 aduce primul parc de aventuri din județ. Ce se pregătește la Parva
Primăria Parva pregătește un parc de aventuri, licitația pentru identificarea constructorului care se va ocupa de amenajarea acestuia finalizându-se în ultima lună din 2020. Ce va conține parcul tematic de la Parva:
FOTO/VIDEO: Nepoata primarului din Parva, campioană la gimnastică ritmică în Spania
Gimnastica ritmică îi e în sânge bistrițencei Denisa Tănase. Nepoata primarului din Parva e plecată de ani buni pe meleagurile Spaniei, iar zilele trecute a câștigat Campionatul de Gimnastică Ritmică din Andalusia.
CS ILYO, la Campionatele Europene de Taekwondo din Sarajevo. CE rezultate au obținut sportivii bistrițeni:
Săptămâna trecută în Sarajevo (Bosnia Herțegovina) au avut loc Campionatele Europene de Taekwondo. 4 sportivi ai clubului ILYO din Bistrița au făcut parte din lotul României. CE rezultate au obținut sportivii:
Una dintre cele mai performante maratoniste ale județului, împiedicată de Covid-19 să participe la Campionatele Europene
Maratonista Paraschiva Borș nu a putut să participe luna trecută la Campionatele Europene, din cauza Covid-19, care a ținut-o două săptămâni în izolare. Soțul său, primarul comunei Maieru, nu a luat virusul.
Răzvan Martin trebuie să înapoieze medalia de la Jocurile Olimpice de acum 8 ani. Sportivul a picat testul antidoping
La 8 ani de la Jocurile Olimpice de la Londra, Răzvan Martin trebuie să înapoieze medalia de argint câștigată. Acesta a participat la competiții dopat cu substanțe interzise.
Taxă modică pentru copiii care vor să folosească sălile de sport ale școlilor pentru antrenamente
Copiii care vor să folosească sălile de sport ale școlilor pentru antrenamente vor plăti o taxă modică. Astfel, prețul utilizării sălilor de sport scade de la 40 la 10 lei pe oră.
Bistrițenii nu vor renunța la sport! Sala de Fitness Casa EMA rămâne deschisă!
Avem vești bune pentru amatorii de fitness! Deși a fost o perioadă grea, Casa EMA menține sala de fitness deschisă, deoarece avem nevoie de puțină terapie prin sport, în toată această nebunie!