5.2 C
Bistrița
miercuri, octombrie 23, 2024

Câți pești mai sunt în Bistrița Ardeleană, care traversează municipiul? O asociație îi ia la numărat, alături de pescari

Organizația non-guvernamentală Ruralis desfășoară o acțiune de monitorizare a peștilor din Bistrița-Ardeleană. Este vorba despre un sector de 20 de kilometri al râului care traversează municipiul Bistrița. Acțiunea se va desfășura cu ajutorul pescarilor.

Asociația Ruralis organizează o acțiune de monitorizare a peștilor luna aceasta, până în 21 iulie, pe un sector de 20 de km al râului Bistrița-Ardeleană. Sectorul respectiv străbate și municipiul Bistrița.

Peștii vor fi prinși, fotografiați și eliberați. Pentru această acțiune, asociația apelează la pescari, fiind invitați să participe orice persoană care are peste 18 ani și deține permis de pescuit.

Participanții trebuie să aibă un aparat foto sau un smartphone și un centimetru cu care să măsoare peștii. Fotografiile și informațiile vor fi trimise pe un număr de What s App, iar membrii Ruralis vor pune la punct o bază de date cu speciile de pești întâlnite în Bistrița-Ardeleană.

„Asociația Ruralis, în cadrul proiectului „Conectăm orașele la natură” inițiază o campanie de monitorizare a speciilor și populației de pești din râul Bistrița Ardeleană, pe o lungime de 20 de kilometri, începând din Livezile și până la confluența cu râul Șieu”, precizează organizatorii evenimentului.

Cei care participă la campanie pot fi recompensați cu un tricou și diferite articole de camping sau pescuit. Vor fi recompensați și cei care reușesc să obțină „cea mai mare captură”.

Vă puteți înscrie până în 7 iulie prin SMS sau Whats App la nr. de telefon 0722494865 (Cristian Țetcu) precizând nume, prenume și număr de telefon.

Foto: Ruralis

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Batcă, roșie babușcă,
    Albitură sau plevușcă,
    Șalăule, numai brâuri,
    Știucă din linele râuri,
    Boiștene și tu mreană
    Ichtyotransilvăneană,
    Somnule de heleșteu,
    De pe Someș ori Șieu,
    Oblete, fâță, ghidrine,
    Râul să vă curgă bine.
    La frăția pescărească
    Apa limpede renască.
    Balastiere, balastiere,
    Bistrița – are șantiere,
    Iar la capătul poveștii
    O să ne înghită peștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CONFIDENT, prima clinică psiho-somatică pentru adulți și copii din Bistrița

Bistrițenii au acum în oraș prima clinică psiho-somatică care oferă servicii în sănătate mintală, cu ajutorul unor experți specializați în acest domeniu: CONFIDENT. Este situată pe strada Mihai Eminescu, nr. 1-4, într-un spațiu modern, și oferă o gamă variată de servicii profesionale și personalizate pentru nevoile pacienților, adulți și copii. AFLĂ cum poți face programări:

BSG Amanet & Exchange – Servicii avantajoase și sigure pentru amanetarea aurului și electronicelor

(P)  BSG Amanet & Exchange domină piața de amanet din România, oferind servicii avantajoase și sigure...

Aquabis angajează electrician, TeraSteel caută operatori producție. NOI locuri de muncă, în Bistrița

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unui post de electrician și instalator în Bistrița. TeraSteel are nevoie de operatori producție, iar FAN Courier caută curieri în Sângeorz-Băi. NOI locuri de muncă sunt disponibile la GB Instaplan Bistrița, Sanovil și Kreativ Metal & Colours.