6.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 29, 2026

Ce înseamnă pentru Bistrița mărirea taxelor locale. Primarul Lazany: Guvernul cu o mână dă, cu alta ia!

Potrivit primarului Gabriel Lazany, mărirea taxelor și impozitelor locale nu aduc mulți bani în plus la buget. Mai bine de jumătate din buget este compus din cotele defalcate, adică de impozitele și TVA-ul plătit de firme pe teritoriul municipiului care se reîntorc la bugetul local. Taxele și impozitele locale plătite de persoane fizice reprezintă doar 5% din veniturile municipiului. Potrivit edilului, prin mărirea taxelor locale, Guvernul a dat autorităților locale posibilitatea să-și mărească veniturile, dar prin scăderea cotelor defalcate, care se discută mai nou… o să le ia autorităților locale mai mult decât le-a dat.

Taxele și impozitele locale au crescut în întreaga țară, după ce Guvernul a venit cu o lege care a modificat codul fiscal și a schimbat bazele de impozitare.

Prin schimbarea cotei de impozitare, pe care autoritățile locale au fost obligate practic să o adopte în consiliile locale, absolut toate impozitele și taxele locale au crescut cu cel puțin 70%. Prevederile legale nu dădeau voie autorităților locale să scadă această cotă de impozitare.

Prezent la Bistrițeanul Live, primarul Gabriel Lazany a explicat ce înseamnă asta pentru bugetul Bistriței:

„Taxele și impozitele locale înseamnă o sursă de venit. Ca și cotă de venit nu este un venit foarte mare. Vă pot spune în cifre absolute. Anul trecut, din impozite pe clădiri la persoane fizice s-au încasat 10,7 milioane de lei, ceea ce reprezintă 2,51% din întregul buget.  Mai plătesc impozit pe terenuri persoanele fizice. Impozitul pe terenuri a fost de 3,8 milioane ceea ce reprezintă 0,89%. Cele două însumate reprezintă 3,4% din bugetul mare al Primăriei Bistrița. Dacă ne referim strict la ce încasează direct Primăria Bistrița din diferite surse de finanțare, cu excepția fondurilor europene, această cotă ajunge la 5,87%”, a explicat edilul.

Acesta a mai spus că în cazul mașinilor, impactul asupra bugetului este unul negativ, asta pentru că, în cazul municipiului Bistrița, sunt înmatriculate mai multe mașini cu motor termic la care le scade impozit decât la care le crește impozitul.

Principala sursă de venit a Primăriei Bistrița sunt însă cotele defalcate din TVA, care, spune primarul Lazany, reprezintă nu mai puțin de 63,9% din buget. Guvernul a impus mărirea taxelor locale și pe de-o parte aduce sume în plus la bugetele locale, pe de altă parte impune și cheltuieli în plus autorităților locale și le taie alte venituri.

„Problema e alta, în momentul în care s-a dat cu o mână, zice că v-am dat niște bani, pe de altă parte ne-a impus 20% cofinanțare pe toate proiectele prin Anghel Saligny. (…) În coaliția de guvernare s-a discutat și diminuarea cotelor, adică a principalei surse de venit. Anul acesta se vorbește de diminuarea cotelor. Din experiență vă spun că balanța va fi negativă pentru administrațiile locate. Tot ceea ce a crescut cu taxele și impozitele mărite, ne va fi luat prin diminuarea cotelor, sunt convins de treaba asta”, a concluzionat primarul Gabriel Lazany, la Bistrițeanul Live.

Întreaga emisiune la care a fost invitat Gabriel Lazany, o puteți urmări mai jos:

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Primare, guvernul înseamnă și PSD. Dar prima taxă am primit-o de la tine prin vinieta albastră care este nulă după ora 15:30 pentrucă ați vândut toate locurile de parcare și nu ne mai ajută taxă.

  2. Luam de la amarati,îi infometam,îi condamnam la moarte prin infometare,îi lipsim de medicamente,sa ne pastram Noi ….politicienii si rudele noastre ..si toate capușele politice..privilegiile neatinse!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

NOU la ARCSIM! Panouri sandwich ieftine, pentru construcții cu buget mic!

Dacă ai ceva de construit, dar să fie ieftin și bun, la ARCSIM găsești soluția. Au...

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...