3.8 C
Bistrița
marți, martie 10, 2026

Ce spune Delgaz Grid despre explozia de pe Rodnei: „Nu au fost depistate scăpări de gaz la rețeaua de distribuție stradală”

Weekendul acesta, liniștea de pe strada Rodnei a fost zdruncinată de o explozie puternică, produsă într-un apartament de la etajul  al doilea al unui bloc de locuințe. Delgaz Grid, care a trimis o echipă de intervenție spune că n-au fost depistate scăpări de gaz la rețeaua de distribuție stradală.

Explozia s-a produs duminică dimineață, în apartamentul unui vârstnic de pe strada Rodnei. Acesta spune că dormea în momentul în care i-a bubuit apartamentul și că n-a simțit miros de gaz.

Vecinii bărbatului spun că apartamentul avea senzori de gaz și că se făcuse revizia instalației de gaz chiar cu câteva zile înainte.

Pompierii ajunși la fața locului nu au identificat acumulări de gaze sau monoxid de carbon, în urma măsurătorilor efectuate cu detectoare. Delgaz Grid a trimis la fața locului o echipă de intervenție, care, de asemenea, n-a găsit acumulări de gaze sau monoxid de carbon în urma măsurătorilor.

Delgaz Grid transmite într-un răspuns pentru Bistrițeanul.ro:

„O echipă de intervenție a companiei Delgaz Grid s-a deplasat de urgență la fața locului, fiind sistată totodată alimentarea cu gaz pentru scara în care se află apartamentul în care s-a produs deflagrația. În urma verificărilor efectuate nu au fost depistate scăpări de gaz la rețeaua de distribuție stradală. Cercetările autorităților continuă pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele și cauzele exploziei”.

Pe de altă parte, Inspectoratul de Poliție Județean efectuează cercetări cu privire la infracțiunile vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă.

Ce a dus la această explozie este puțin neclar, având în vedere faptul că explozia s-ar fi produs într-una din încăperi și nu în bucătărie unde era aragazul, centrala termică și alimentarea cu gaz. Până una alta, locatarul în vârstă de 77 de ani nu a fost grav rănit și s-a întors acasă de la spital chiar în ziua în care a avut loc explozia.

Mai puteți citi pe acest subiect:

FOTO/VIDEO – Explozie la un apartament de pe strada Rodnei! Proprietarul a fost rănit

FOTO Bătrânul de 77 de ani rănit în explozia de pe Rodnei este în stare stabilă. Acesta dormea când s-a produs explozia

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: