27.9 C
Bistrița
duminică, iulie 26, 2026

FOTO/VIDEO: Centrul Rodnei, transformat! Muzica anilor `80 a răsunat aseară în parcul cu fântână arteziană și lumini din fața primăriei

În fața primăriei Rodna a fost realizat un parc cu băncuțe, fântănâ arteziană și lumini. Pe panoul amplasat în apropiere a rulat aseară muzica anilor `80. „E ceva frumos! A fost plin de lume”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Tinu Grapini.

Zona centrală a comunei Rodna se transformă. Aseară, în fața primăriei s-au aprins beculețele și s-a dat drumul la fântâna arteziană.

E un proiect care a început tare prost, cu un constructor, și care s-a finalizat extraordinar de bine, cu altul. Așa de bine l-a făcut, că e mai frumos ca în proiectul făcut de arhitect.

Cam într-o săptămână va fi recepția, dar aseară am dat drumul la fântână și la luminițe!”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Tinu Grapini.

Parcul are băncuțe, zonă verde, fântână arteziană, lumini multicolore și un ecran.

Pe ecranul de 4X3 metri punem anunțuri, reclame și muzică. Aseară, spre exemplu, am pus discoteca anilor `80. A fost plin! Vrem să facem să fie frumos și să transformăm comuna așa cum ne-am propus! Vrem să transformăm Rodna într-un orășel de munte!”, a explicat Tinu Grapini.

Proiectul a costat 200.000 de lei, fonduri europene prin GAL, și aproximativ 80.000 de lei contribuție proprie.

Conform primarului comunei Rodna, mai urmează și alte investiții care vor atrage tot mai multă lume.

Avem în derulare proiectul de 10 km de trotuare. Acestea pornesc din centrul comunei, din fața primăriei, pe ambele sensuri. 

Și apoi, suntem în evaluare cu un proiect Pădure Parc, prin ADR Nord – Vest. Va fi un parc pe o suprafață de 5 ha, cu o pădure de pin și salcâm. Asta va fi ceva extraordinar!”, a concluzionat Tinu Grapini.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: