-0.8 C
Bistrița
duminică, ianuarie 25, 2026

CEPARI: Un bărbat monitorizat electronic a vrut să evadeze!

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați, în după-masa de 7 iunie, în jurul orei 18.40, cu privire la faptul că un bărbat de 36 de ani, din Cepari, supravegheat prin dispozitiv electronic, s-a îndepărtat de domiciliu.

Polițiștii au ajuns imediat la locuința acestuia, iar în scurt timp, l-au găsit în localitatea Cepari, în apropierea unei stații de autobuz.

El a fost plasat din nou în arest la domiciliu, fiind sesizată instanța cu privire la încălcarea măsurii.

Față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, cu obligația purtării permanente a unui dispozitiv de supraveghere electronică, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de violență în familie”, potrivit IPJ BN.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: