13.2 C
Bistrița
marți, septembrie 9, 2025

Cetatea Bistrița prinde viață: Trei zile de istorie și spectacol la Zilele Medievale!

Zilele Medievale în Cetatea Bistrița, unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri din Bistrița revine, între 20 – 22 iunie, cu un program complex și dinamic. Organizatorii au pregătit o mulțime de activități pentru bistrițeni, de la ateliere de meșteșuguri vii, animație medievală cu personaje de poveste și până la parada celor 100 de torțe.

Evenimentul va debuta vineri, 20 iunie, cu târgul medieval/ renascentist, organizat în parteneriat cu Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, însoțit de ateliere de meșteșuguri vii, animație medievală cu personaje de poveste, expoziție de figurine istorice și momentul oficial al predării cheilor cetății de către judele din prezent, judelui istoric.

Seara se va încheia cu un recital extraordinar inter-arte, în premieră în România, care îmbină stilul muzical fantasy folk cu elemente de dans, ritualuri străvechi și efecte pirotehnice, susținut de trupa Deloraine din Cehia”, anunță organizatorii.

Sâmbătă, 21 iunie, străjerii Cetății Bistrița, alături de cavaleri vestiți de pe alte meleaguri – Paladinii de Terra Medies, Ignis Vultus, grupurile de reconstituire istorică Terra Ultrasilvana și Redivivus – invitați surpriză, își stabilesc tabăra în inima cetății, antrenând participanții de toate vârstele în îndeletniciri cavalerești ludice și, în același timp, reconstituind momente importante din istoria burgului bistrițean.

Parada medievală, parada celor 100 de torțe, dansurile medievale cu grupul Nosa și spectacolul cu foc al trupei SiruiS vor face, cu siguranță, deliciul publicului.

Responsabili cu atmosfera muzicală vor fi, într-un arc peste timp, Peregrinii – menestrelii din trecut – și E-AN-NA – menestrelii Veacului XXI -, aceștia din urmă fiind prezenți la Zilele Medievale din cetatea Bistrița cu un concert acustic în formulă extinsă, în premieră absolută”, mai spun aceștia.

Târgul medieval/ renascentist, ateliere de meșteșuguri vii, animația medievală cu personaje de poveste, expoziția de figurine istorice și activitățile interactive din tabăra medievală vor continua atât sâmbătă, cât și duminică.

Momentul oficial al predării cheilor cetății de către judele istoric, judelui din prezent vor consemna finalul Zilelor Medievale în cetatea Bistriței 2025, în seara zilei de duminică, 22 iunie.

Pe tot parcursul celor trei zile, atmosfera de sărbătoare va fi întregită de o serie de activități atractive, organizate în cadrul proiectului ”Fii cavaler pentru o zi!” – finanțat din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general de către Primăria Municipiului Bistrița, menite să implice tinerii din municipiul Bistrița în valorificarea inteligentă a resurselor locale: jocuri medievale, tururi ghidate cultural-istorice, ateliere de inițiere în universul cavalerilor, vânători de comori, ateliere meșteșugărești pentru copii și tineri, etc.”, au mai precizat organizatorii.

Programul complet al evenimentelor/proiectelor va fi disponibil în cel mai scurt timp pe: www.transilvaniamedievala.ro și pe pagina de Facebook Transilvania Medievala.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: