2.4 C
Bistrița
joi, februarie 5, 2026

Clasa de restaurare a Liceului „Corneliu Baba”, un atuu strategic pentru titulatura UNESCO a Bistriței, avertizează primarul Gabriel Lazany. Scrisoare către ministrul Educației

Primarul Gabriel Lazany va transmite ministrului Educației o scrisoare de susținere a Liceului de Arte Corneliu Baba și de menținere în structura școlară a clasei de restaurare. „În calitate de primar al Municipiului Bistrița urmăresc cu îngrijorare situaţia clasei de restaurare din cadrul Liceului de Arte „Corneliu Baba”, o specializare cu relevanță majoră pentru comunitatea locală și profilul urban al orașului nostru”, a transmis primarul Gabriel Lazany.

Și primarul Gabriel Lazany sprijină menținerea clasei de Restaurare / Conservare la Liceul Corneliu Baba. Edilul a subliniat, într-o postare, rolul pe care l-a avut existența acesteia, în obținerea titulaturii UNESCO pentru municipiul Bistrița.

La începutul acestei săptămâni, ISJ BN propunea desființarea, pentru un an, a clasei de Restaurare de la Liceul Corneliu Baba. Despre acest subiect puteți reciti accesând linkurile de mai jos:

Ordinul Arhitecților din România solicită ISJ BN să revină asupra deciziei de desființare a clasei de Restaurare de la „Corneliu Baba”: „Este nu doar oportună, ci necesară”

SCANDALOS: Clasa de Restaurare a Liceului de Arte din Bistrița, în pericol de a fi desființată: „Ne batem joc de puținele lucruri bine construite care încă funcționează?”

Am ascultat cu atenţie punctele de vedere oficiale, dar şi pe cele ale membrilor comunităţii noastre, de la parinţi şi profesori la specialişti şi agenţi economici care sunt, într-un fel sau altul, implicaţi în domeniul patrimoniului şi arhitecturii.

Înţelegem foarte bine că învățământul vocațional bistriţean face parte din sistemul național educaţional care acum trece prin schimbări mai mult sau mai puţin necesare.

Dar trebuie să afirmăm cât se poate de clar că, din punctul nostru de vedere, mediul educaţional bistriţean trebuie să răspundă în mod real nevoilor locale și specificului comunităților pe care le deservește.

Clasa de restaurare nu este doar o formă de educație vocaţională printre altele. Ci oferă competenţe şi perspectivele unei meserii esențiale pentru protejarea și valorificarea patrimoniului construit și cultural al Bistriței.

Bistriţa se transformă rapid sub ochii noştri. În cazul oraşului nostru, nu ne mai permitem să gândim practica restaurării doar ca pe o disciplină „de nişă“ relevantă pentru câteva dintre monumentele importante”, a punctat Gabriel Lazany.

Edilul a subliniat că întreg ansamblul construit al Centrului istoric este marcat de prezenţa unor actori sociali, proprietari sau agenţi economici. Iar aceștia au nevoie de consultanță şi de meseriaşi care să intervină competent în aria protejată patrimonial.

Primarul Gabriel Lazany a anunțat totodată, că Primăria Bistrița va publica în curând Ghidul pentru reabilitarea faţadelor în zona centrală.

Pentru ca acest ghid să orienteze cu adevărat practica „pe teren”, este nevoie la nivel local de meseriaşi în diferite tehnici restaurative. Aceștia sunt cei care vor lucra la ziduri, stucaturi, lemn sau feronerie pentru protejarea patrimoniului local.

„Bistrița a devenit anul trecut Oraş Creativ UNESCO în domeniul Arhitectură. Mai mult, Bistrița nu se reprezintă doar pe ea însăşi în prestigioasa rețea internațională UNESCO ci reprezintă România.

Această titulatură UNESCO ne obligă să acționăm în direcţia dezvoltării sustenabile a patrimoniului local. Liceul de Arte Corneliu Baba”, cu specializările pe arhitectură şi restaurare, este o instituție educațională importantă în planul de acţiuni UNESCO din următorii ani.

În acest context, existența unei clase de restaurare a reprezentat un atuu strategic în aplicația municipalității pentru titulatura UNESCO şi în succesul ei.

Specialiștii și cadrele didactice subliniază faptul că domeniul restaurării este unul „de viitor”, cu o cerere crescută pe piața muncii. Trebuie însă promovat cu adevărat în rândul elevilor printr-o campanie de popularizare bine făcută.

Primăria i-a implicat deja cu succes pe profesorii şi elevii acestui liceu în diferite proiecte de amenajre a spaţiului urban şi o va face în continuare. Avem cea mai mare deschidere față de tinerii noştri şi încredere în ideile şi creativitatea lor.

În condițiile pe care le-am menţionat, putem să spunen că dacă o clasă de restaurare nu ar fi existat, ea ar fi trebuit înființată de urgență, nicidecum desființată!

Solicit autorităților de resort să trateze problematica educației cu responsabilitate și atenție sporită față de realitățile locale. Astfel încât deciziile luate la nivel central să nu afecteze dezvoltarea comunităților și a specializărilor esențiale pentru acestea.

Totodată voi transmite ministrului Educației o scrisoare de susținere a Liceului de Arte Corneliu Baba și implicit de menținere în structura școlară a clasei de restaurare”, a mai spus Gabriel Lazany.

Foto @ Gabriel Lazany

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.