23.9 C
Bistrița
marți, iunie 30, 2026

Colibița, destinația „vedetă” a vacanței de iarnă! Cum vor autoritățile să o promoveze de sărbători:

Autoritățile județene vor să transforme Colibița în destinația vedetă a acestei ierni și să o promoveze prin work-shop-uri de gătit mâncare tradițională, concerte de colinde, târg de produse tradiționale, filme și teatru pentru copii.

Mulți dintre turiștii care ajungeau până acum la Colibița se plângeau că deși zona este absolut superbă, după câteva zile petrecute aici încep să se plictisească, din lipsă de activități. Autoritățile județene vin să „elimine” această problemă și-au pregătit un program special pentru turiști de sărbătorile de iarnă.

Activitățile vor avea loc în perioada 17 decembrie – 2 ianuarie la căminul cultural din Mița. Preț de două săptămâni, ADI Turism organizează conferințe susținute de specialiști în turism, concerte de colinde și expunerea obiceiurilor din zonă, târg de produse locale sau expoziții de pictură.

„Vor avea loc numeroase activități, de exemplu – de gătit mâncare tradițională cu implicarea turiștilor, proiecții de filme pentru copii și nu numai, teatru, activități și prezentare ale acțiunilor de voluntariat. Nu va lipsi Moș Crăciun care va aduce cadouri copiilor din sat, iar după Crăciun, Povestea Vinului în Mocănița Transilvaniei ajunge la Colibița – un proiect de bune practici care poate arăta cum se poate dezvolta o idee și o comunitate în jurul ei. Avem încă multe surprize, acum se definitivează programul și vom anunța în timp util fiecare activitate. Acțiunile se desfășoară respectându-se toate normele de protecție sanitară și vrem să îi încurajăm să participe la acțiuni atât pe turiștii care vor petrece sărbătorile la Colibița cât și pe operatorii din turism și pe localnicii din zonă” ,anunță directorul ADI Turism în Bistrița-Năsăud, Răzvan Cerceja.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.